Energie
SUA reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei
SUA au anunţat marţi că reactivează sancţiunile împotriva sectorului de petrol şi gaze al Venezuelei, din cauza nerespectării de către Caracas a angajamentelor luate în vederea desfăşurării de alegeri prezidenţiale în acest an, transmite AFP.
‘În absenţa unor progrese (…), mai ales pentru a le permite tuturor candidaţilor la preşedinţie să concureze la alegerile din acest an, Statele Unite nu vor reînnoi licenţa (care autorizează achiziţia de petrol şi gaze venezuelene) atunci când aceasta va ajunge la scadenţă pe 18 aprilie 2024’, a transmis purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, citat într-un comunicat.
Washingtonul anunţase deja luni seară că va impune din nou sancţiuni împotriva companiei publice Minerven, care exploatează mine aurifere.
Organismul de control financiar (OFAC) al Departamentului Trezoreriei al SUA a indicat, într-o notă, că dă termen până la 13 februarie pentru ‘terminarea oricărei tranzacţii în curs’ cu Minerven.
Reprezentanţii preşedintelui Nicolas Maduro şi ai opoziţiei semnaseră un acord electoral în octombrie 2023, în Barbados, în vederea desfăşurării de alegeri prezidenţiale în a doua jumătate a lui 2024.
Ca răspuns la acest acord, Washingtonul reautorizase achiziţia de petrol şi gaz venezuelene pentru o durată de şase luni.
Însă Curtea Supremă a Venezuelei a confirmat săptămâna trecută hotărârea care o declarase neeligibilă pentru alegerile prezidenţiale pe principala candidată a opoziţiei, Maria Corina Machado, pentru susţinerea sancţiunilor americane şi corupţie.
Acordul din Barbados ‘rămâne mecanismul cel mai viabil’ de rezolvare a crizei din Venezuela, insistă Departamentul de Stat, ‘dar va trebui pentru aceasta ca Maduro şi reprezentanţii săi să respecte foaia de parcurs şi să vegheze ca opoziţia să aibă dreptul de a-şi alege liber candidaţii’.