Actualitate

Guvernul va plafona tarifele RCA, pentru 6 luni, la nivelul de la 1 martie 2022

Posted on

Foto: iStock

Guvernul Nicolae Ciucă urmează să aprobe în şedinţa de miercuri o hotărâre de guvern prin care se vor plafona tarifele polițelor RCA.

Surse Income Magazine au precizat că în noua Hotărâre de Guvern „tarifele de primă maxime se stabilesc la nivelul propriilor tarife de primă care au fost practicate de către fiecare asigurător RCA la data de 1 martie 2022 și sunt valabile pentru o perioadă de 6 luni”.

Aceeași hotărâre precizează că există o excepție de la această regulă: „în situația în care tarifele de primă practicate de către asigurătorii RCA la data de 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate de către asigurători la data de 1 martie 2022 sunt mai mari decât cele practicate la data de 1 martie 2023, asigurătorii RCA aplică cel mai mic tarif de primă dintre cele două”.

De asemenea se impune asigurătorilor RCA un comision de distribuție de maximum 8% din prima brută încasată pentru o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a acestei hotărâri.

În același document se precizează și sancțiunile ce vor fi aplicate companiilor care nu vor respecta plafonarea tarifelor.

Depășirea nivelului tarifelor de primă maxime stabilite conform prezentei hotărâri și practicarea comisioanelor de distribuție la un nivel mai mare decât cel prevăzut de către asiguratorii RCA constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 50.000 lei”, se arată în proiectul de HG trimis la Guvern și obținut de Income Magazine.

O altă prevedere precizează folosirea unui tarif mediu de închiriere pentru înlocuirea temporară a vehiculului avariat.

În perioada aplicării prevederilor prezentei hotărâri, la despăgubirile acordate de către asigurătorii RCA, în baza contractelor prevăzute la art. 1 alin. (5), pentru acoperirea costurilor de înlocuire temporară a vehiculului avariat cu un vehicul din aceeași clasă sau o clasă inferioară, calculul despăgubirii are în vedere un tarif ce nu poate depăși tariful mediu de închiriere publicat de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România”.

Cele mai citite știri

Exit mobile version