Timp liber
Târgurile de turism virtuale vin cu reduceri de prețuri ce par ireale
Târgul de Turism al României s-a desfășurat în perioada 9-12 noiembrie, la București, dar multe dintre agenții și-au deschis propriile târguri online, pe care le păstrează și în următoarea perioadă. Acest format a fost creat pentru oferte speciale și pachete turistice la prețuri reduse, chiar și la jumătate din prețul obișnuit. Sunt promovate astfel și vacanțele din această iarnă, Revelioane, circuite, pachete în Laponia de Crăciun, cât și și oferte pentru Paști, Rusalii și pentru sezonul estival 2024. La târgurile virtuale care rămân deschise se promovează reducerile „early booking”, la care se adaugă alte oferte speciale.
Agenția Exact Travel își va prelungi propriul târg online până pe 22 noiembrie. Târgului Virtual de Turism al agenției se numește „Orizonturi noi în 2024: călătorii autentice în jurul lumii”. „Românii se reorientează către circuite și destinații exotice. Tendințele anului 2024 sunt Vietnam, Cambodgia, Japonia, China, Norvegia, SUA, Cuba (Havana & Varadero), India, Filipine, Africa de Sud și Alaska. Reducerile târgului nostru online sunt de până la 300 de euro de persoană. Se remarcă o creștere a cererii pentru circuite tematice și pentru croaziere”, spun reprezentanții agenției.
Alte destinații cerute de turiștii români în căutare de aventură sunt Etiopia, Coreea de Sud, Insula Paștelui sau Arabia Saudită, disponibile și pentru circuite de grup. Cele mai solicitate croaziere, în această perioadă, sunt în Norvegia, până la Cercul Polar, Cap Nord, Okinawa – Taiwan, până în Japonia sau în Alaska.
Și agenția IRI Travel și-a lansat propriul târg online, cu o campanie de reduceri de până la 40%, care se prelungește pentru unele pachete turistice până pe 19 noiembrie sau chiar până la sfârșitul lunii. Principalele destinații pentru care agenția vinde pachete turistice la reducere, în această perioadă, sunt România, Bulgaria, Grecia și Turcia.
„Ținând cont de faptul că că avem o rată a inflației încă destul de mare, la nivel global, și scumpiri de la an la an, am observat tendința firească a turiștilor de a-și securiza destinația preferată de vacanță din timp. Ofertele Early Booking acoperă eventualele majorări de tarife care pot interveni între timp, dar oferă, în același timp, și o reducere substanțială de preț. Cu cât rezervi mai devreme, cu atât beneficiezi de un tarif mai accesibil. Constat că turismul are din nou predictibilitate și din ce în ce mai mulți români preferă să rezerve din timp”, spune Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.
Stațiunile montane din România și Bulgaria sunt foarte căutate, în această perioadă. Cei mai mulți români își vor petrece vacanța de iarnă la Bansko și Borovets, în Bulgaria.
Se fac rezervări și pe rețelele de socializare
La târgul de turism online, Agenția Paralela45 a venit cu reduceri substanțiale pentru cele mai populare destinații, incluzând Laponia, circuitele de 1 Decembrie și vacanțele de Crăciun şi Revelion, cu plecări din București și din țară, dar și vacanțe cu transport individual. „Pentru rezervările în agențiile Paralela45 turiștii primesc și un cadou. Online, rezervările se pot face pe portalul www.paralela45.ro, pe e-mail rezervari@paralela45.ro, pe toate rețelele de socializare, inclusiv Tik Tok. Agenți dedicati stau la dispoziția turiștilor și pe Facebook, Instagram și Whatsapp. Rezervarea unei vacanțe nu a fost niciodată atât de simplă. De asemenea, consultanții noștri sunt prezenți la call center-ul dedicat între 9.00 și 18.00 în fiecare zi a campaniei de reduceri”, explică Ioana Burcea, director de marketing al agenției. Agenția a aplicat reducerile pentru campania Black Friday, în perioada 8-13 noiembrie, online și offline.
În sezonul acesta, pentru prima dată, sunt organizate mai multe curse charter spre Laponia, nu numai înainte și în timpul Crăciunului, ci și de Revelion. Pachetul costă de la 2.384 de euro de persoană. Noutățile verii 2024 sunt zborurile charter spre Algarve, Grand Canaria și Tunisia.
Oferte speciale pentru toate tipurile de vacanțe
Agenția Hello Holidays și-a organizat și propriul târg online, de joi până luni (9-13 noiembrie), cu oferte speciale pentru vacanțe în Grecia, Turcia, Bulgaria și România. Cele mai populare oferte ale agenției sunt circuitele toamnei în România, Turcia, Austria, Grecia și Ungaria, precum și vacanțele de Revelion și cele pentru vara anului viitor, acestea având prețuri speciale, reduse cu până la 50%, în perioada târgului de turism online.
Este campania cu cele mai multe reduceri din an, pentru toate tipurile de programe organizate de agenție, pentru care turiștii plătesc în mai multe rate, cu un avans la rezervare, ori integral, pentru programele cu reduceri mai mari. Circuite din noiembrie și decembrie, vacanțele la târgurile de Crăciun ori cele de Revelion marca Hello Holidays, cu transport autocar, la Istanbul, Belgrad, Budapesta, Budapesta – Viena, Viena – Praga – Dresda, Macedonia de Nord – Kosovo, Atena, Skopje, în Bucovina ori Apuseni, cu o durată de cinci sau șase zile, au o reducere de până la 90 de euro de persoană, în funcție de program și durată. Se plătesc în două tranșe, 30% avans și diferența cu 30 de zile înainte de plecare.
„Oferim discounturi importante pentru toate vacanțele foarte căutate din oferta noastră, pe care mulți dintre cei 50 de mii de turiști pe care i-am avut în acest an le cumpără frecvent, fie că este vorba despre un circuit clasic ori premium, de un sejur. Este cea mai mare campanie de oferte speciale din acest an, pe care o organizăm de joi până luni. Agenții noștri sunt la dispoziția turiștilor pentru a-i îndruma să aleagă cea mai potrivită vacanță pentru ei, încurajându-le dorința de a călători”, explică Denisa Oprea, marketing manager Hello Holidays.
Pentru ofertele târgului virtual, agenția a adus vacanțe de vară în Antalya cu zbor charter, reduse cu până la 50% pentru cazare și cu o extrareducere de 100 de euro pe cameră. Reducerile foarte mari s-au aplicat și pentru toate sejururile verii viitoare în Bulgaria, Turcia, Grecia, organizate cu transport charter autocar. De exemplu, cu 40% mai puțin pentru cazare în vacanțele din Bulgaria, cu 35%, respectiv 30% mai puțin pentru sejururile în Kusadasi și Bodrum, cu zbor charter, în perioada iunie – septembrie, etc.
Prezentată într-o altă formă, campania de reduceri „Combo Sales” a agenției DAL Travel, pentru produse turistice tip premium și de circuit, s-a prelungit până pe 15 noiembrie, oferind reduceri de până la 150 de euro de persoană. „Cine rezervă în această perioadă, beneficiază de reduceri pentru pachete turistice ce includ călătorii atât în perioada sărbătorilor, cât și în alte perioade, până la finele lunii august 2024. Practic, aceste reduceri vizează sezonul actual de iarnă, dar și mare parte din anul viitor, sărbătorile de Paște, Rusaliile și parte din sezonul estival. De exemplu, pentru Paște 2024 sunt lansate aproximativ 30 de circuite cu reducere, remarcându-se un interes crescut al turiștilor pentru rezervările din această perioadă, unele dintre ele având deja locurile epuizate”, explică reprezentanții agenției.