Transporturi
TAROM: Bilete cu preţuri reduse pentru 26 de destinaţii interne şi externe în lunile aprilie şi mai
Compania TAROM oferă bilete cu preţuri reduse, în perioada 4 – 9 aprilie 2024, pentru 26 de destinaţii interne şi externe programate în lunile aprilie şi mai.
„TAROM a pregătit o nouă campanie specială, „Pe aripi de poveste”, derulată în perioada 4 aprilie – 9 aprilie 2024, pentru călătorii care visează să se îmbarce într-o aventură de neuitat în lunile aprilie şi mai. 26 de rute interne şi internaţionale aşteaptă să fie descoperite cu reduceri speciale la achiziţia de bilete. Tarifele biletelor pentru destinaţiile interne pornesc de la 109 euro, iar pentru cele externe – de la 149 euro”, se arată în comunicatul operatorului aerian naţional, transmis joi AGERPRES.
Astfel, în perioada 4 – 9 aprilie 2024, biletele cu preţuri de la 109 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, pot fi achiziţionate între Bucureşti – Baia Mare, Cluj-Napoca, Iaşi, Oradea, Satu Mare, Suceava şi Timişoara, iar de la 149 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, pentru biletele achiziţionate între Bucureşti – Atena, Belgrad, Chişinău, Istanbul, Sofia şi Salonic.
Cu preţuri de la 179 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, pot fi cumpărate biletele între Bucureşti – Bruxelles, Budapesta, Praga şi Roma, iar cu tarife începând de la 199 euro, dus-întors, cu toate taxele incluse, între Bucureşti – Amman, Amsterdam, Beirut, Cairo, Frankfurt, Londra, Madrid, Nisa şi Paris.
Oferta este valabilă pentru toate destinaţiile enumerate pe curse operate de compania TAROM în perioada 6 aprilie – 31 mai 2024 (data ultimului retur), este supusă unor termene şi condiţii speciale, iar locurile la aceste tarife sunt limitate.
Pasagerii care beneficiază de această ofertă au incluse un bagaj de cală (23 kg), un bagaj de mână şi check-in gratuit.
Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).