Transporturi

TAROM: Tarife de la 70 de euro către Praga şi Paris şi vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site în 18 septembrie

Posted on

Foto: iStock

Compania TAROM oferă 70 de vouchere pentru toate biletele achiziţionate pe site-ul companiei, în data de 18 septembrie, precum şi bilete la tarife începând cu 70 euro pentru Praga şi Paris, cu ocazia celebrării a 70 de ani de activitate.

Potrivit unui comunicat al companiei, remis marţi AGERPRES, în data de 18 septembrie 2024, toate biletele achiziţionate pe site-ul TAROM, în intervalul orar 00:00 – 23:59, vor intra automat într-o tombolă specială. Astfel, 70 de pasageri vor câştiga câte un voucher în valoare de 70 de euro, pe care îl vor putea folosi ulterior pentru cumpărarea unui alt bilet pentru zborurile operate de companie. Câştigătorii vor fi anunţaţi în data de 23 septembrie 2024, în urma tragerii la sorţi realizate cu ajutorul platformei www.random.org, iar voucherele vor fi valabile până la 31 martie 2025.

Tot în data de 18 septembrie, pentru a sărbători primul zbor realizat în anul 1954 la Praga, pot fi achiziţionate bilete către această destinaţie pentru un zbor dus, cu bagaj de cală şi toate taxele incluse, la tarife începând cu 70 euro. Oferta este valabilă doar în data de 18 septembrie 2024 pentru călătorii efectuate în perioada 1 noiembrie 2024 – 28 februarie 2025.

Potrivit sursei citate, în data de 19 septembrie 2024, TAROM va pune în vânzare 10.000 de bilete către/dinspre Paris la un tarif special de 70 de euro, valabil timp de 7 zile, pentru a sărbători inaugurarea uneia dintre primele curse regulate de la nivel european, pe relaţia Bucureşti – Paris, lansată în anii 1920 de compania franco – română CFRNA, precursor al TAROM şi prima companie aeriană continentală din istoria aviaţiei.

Biletele vor fi disponibile pentru achiziţionare în perioada 19-25 septembrie 2024, iar călătoriile pot fi efectuate în intervalul 1 ianuarie 2025 – 31 august 2025.

Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010.

Transportatorul Naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).

Cele mai citite știri

Exit mobile version