Actualitate

Taxa pe marile averi, amânată până la 30 septembrie

Posted on

Aplicarea taxei pe marile averi a fost amânată până la 30 septembrie pentru ca sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi să poată permite accesul la datele privind valoarea impozabilă a clădirilor, a declarat, marţi, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la finalul şedinţei de Guvern.

„Guvernul a aprobat în şedinţă ordinară proiectul de ordonanţă de urgenţă care impune o serie de măsuri pe linia continuării proiectelor de digitalizare şi a conformării voluntare pentru contribuabili. Avem în acest fel trei categorii de măsuri principale. Este o primă măsură referitoare la e-case de marcat fiscale. După cum ştim, în sistemul naţional sunt racordate peste 650.000 de case de marcat fiscale şi, în scopul conformării voluntare, structura sistemului de informaţii a raportărilor zilnice între contribuabili şi ANAF va fi una care va conţine şi elemente de identitate opţională pentru cumpărători. Practic, ne pregătim pentru proiectul care va însemna declaraţia unică digitală pe care o vom implementa în perioada următoare ca şi o continuare a măsurilor pe care le avem în domeniul digitalizării. Aşadar, odată aprobată această ordonanţă, vom avea un sistem complet de informaţii pentru ceea ce înseamnă raportarea datelor financiare de către contribuabil, dar şi un fundament mai complet pentru modulele antifraudă pe care le avem în lucru şi pe care intenţionăm să le operaţionalizăm cu data de 1 iunie, pentru a trece la o altă modalitate de management a riscului fiscal”, a spus Boloş.

A doua categorie de măsuri aprobată tot în şedinţa de marţi a Executivului, este „pe linia proiectului şi acţiunilor de digitalizare pe e-Transport”. Astfel, în cazul celor care au uitat sau au omis să obţină codul UIT pentru declaraţia de e-Transport, dar bunurile sunt înregistrate în evidenţele contabile, se va renunţa la măsura confiscării acestor bunuri, iar instituţiile vor aplica doar amenzi.

„Pentru cea de-a treia categorie de măsuri, cea referitoare la marile proprietăţi, marile averi, al cărei termen scadent era pentru data de 30 aprilie, am amânat – şi s-a aprobat amânarea acestui termen – până la data de 30 septembrie, pentru ca sistemul informaţional referitor la marile proprietăţi să poată să permită accesul la informaţii privind valoarea impozabilă a clădirilor. După cum se cunoaşte, pentru clădirile mai mari de 2,5 milioane de lei şi mijloacele de transport cu o valoare de peste 375.000 lei, impozitul de 0,5% era un impozit cu termen scadent pentru 30 aprilie. Iar în acest context, pentru a avea acces la aceste categorii de informaţii pe care le-am menţionat, dar şi pentru a putea continua ceea ce înseamnă sistemul informatic necesar pentru acest tip de impozit, termenul, aşa cum am menţionat, s-a amânat până pe data de 30 septembrie 2024”, a explicat ministrul.

Potrivit acestuia, proiectele pentru digitalizarea ANAF continuă. În acest sens, modulul e-Factura este funcţional şi operaţional din data de 1 ianuarie şi i-au fost aplicate îmbunătăţiri de-a lungul timpului, ca urmare a observaţiilor primite de la mediul de afaceri.

De asemenea, din data de 1 iulie, pentru termenul scadent al taxei pe valoarea adăugată din luna iulie se va introduce decontul de TVA precompletat, scopul acestei măsuri fiind de a reduce gap-ul de TVA pe care îl avem – estimat din calculele Comisiei Europene – la peste 9 miliarde de euro, din care 40% provine din achiziţiile intracomunitare.

„De asemenea, în continuarea măsurilor de digitalizare, modulul e-Transport şi instalarea scanerelor în vămi, împreună cu sigiliul electronic al mărfurilor, fac parte din pachetul de măsuri de digitalizare, tocmai pentru a obţine o cât mai bună colectare a veniturilor încasate la bugetul de stat. După cum ştiţi, pentru primul trimestru, veniturile planificate în valoare de 99 de miliarde de lei au fost în întregime realizate de ANAF şi acum aşteptăm închiderea lunii aprilie. Până la această dată vă pot confirma că am trecut în luna aprilie de suma de 45 de miliarde de lei încasări la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale, respectiv, bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Este o sumă record, care urmează să fie definitivată în zilele următoare şi este efectul aplicării Legii 296 privind consolidarea fiscal-bugetară a României. Iar, în acest context, procesul de consolidare fiscală pe care l-am iniţiat, şi care este în implementare în momentul de faţă, are în vedere ca fundament, atât măsurile de digitalizare, cât şi măsurile care au fost aprobate prin Legea 296, în septembrie 2023”, a adăugat şeful de la Finanţe.

Cele mai citite știri

Exit mobile version