Energie

Termoenergetica anunţă începerea furnizării agentului termic

Posted on

Foto: iStock

Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) anunţă, miercuri, că procesul de furnizare a agentului termic pentru încălzire a început conform graficului, însă având în vedere dimensiunile sistemului de termoficare şi faptul că există încă asociaţii de proprietari/ locatari care nu au deschis circuitul de încălzire, furnizarea agentului termic se resimte gradual.

Compania anunţă, miercuri, într-un comunicat de presă că, pentru a asigura o distribuţie optimă a căldurii în întreaga reţea, a dispus pornirea graduală a surselor de furnizare a agentului termic.

”Luni s-a solicitat dublarea debitului şi a sarcinii termice pentru cele două centrale Elcen aflate în funcţiune. Începând cu data de 22 octombrie, s-a solicitat pornirea CTE Progresu, iar miercuri, s-a solicitat pornirea CTE Grozăveşti, pentru data de 24 octombrie”, a mai transmis compania.

”Pentru a optimiza distribuţia căldurii în sistem, vor fi efectuate manevre de echilibrare hidraulică. În această perioadă, este posibil ca unele zone, în special Sectoarele 4 şi 5, să funcţioneze deficitar până cand centralele vor intra în regim de funcţionare şi agentul termic va fi distribuit şi la cel mai îndepărtat punct termic”, a adăugat Termoenergetica.

Potrivit acesteia, în prezent, nu există probleme tehnice majore în sistemul de termoficare.

”Echipele CMTEB vor acorda asistenţă asociaţiilor de proprietari/locatari care doresc să deschidă circuitul de încălzire pentru a beneficia de confort termic. Clienţii au la dispoziţie informaţii prin mesajele preînregistrate la numărul de telefon 031.9442 sau la numărul de telefon gratuit – 0800.820.002, precum şi prin aplicaţia Termoalert”, a mai transmis Termoenergetica.

Cele mai citite știri

Exit mobile version