Transporturi

Tesla, dată în judecată după ce a ”umflat” cifrele privind autonomia vehiculelor

Posted on

Foto: iStock

La doar câteva zile după publicarea în presă a unui raport care arăta cum Tesla şi-a minţit clienţii în ceea ce priveşte autonomia autoturismelor sale, compania este deja dată în judecată în Statele Unite.

Trei posesori ai unor maşini Tesla din California au iniţiat un proces în care acuză Tesla de publicitate falsă. Aceştia susţin că autonomia maşinilor electrice Tesla nu a fost la fel de mare precum cea indicată pe bord şi că nu şi-au putut înregistra plângerile.

Cele două acuzaţii coincid cu ceea ce susţine o investigaţie publicată săptămâna aceasta de Reuters, anume că Tesla a umflat cifrele privind autonomia şi a obstrucţionat intenţionat clienţii care încercau să contacteze departamentul de suport.

Iniţiativa celor trei are potenţialul de a se transforma într-un proces comun, în care să fie reprezentanţi toţi posesorii modelelor Tesla Model 3, Model S, Model X şi Model Y din California.

Tesla nu este singurul producător auto care minte în privinţa autonomiei maşinilor electrice. Un studiu SAE International a arătat că autonomia reală a maşinilor electrice este, în medie, cu 12,5% mai mică decât cea promovată de producători.

Conform investigaţiei Reuters, exagerările Tesla privind autonomia sunt peste această medie şi, în plus, compania a încercat să reducă la tăcere clienţii nemulţumiţi.

Cele mai citite știri

Exit mobile version