Business

Tesla taie din nou preţurile pentru automobilele sale pentru a stimula cererea

Posted on

Foto: iStock

Tesla Inc a redus, din nou, preţul vehiculelor sale electrice pe piaţa din SUA, în speranţa că va reuşi să îşi majoreze volumele de vânzări în pofida încetinirii economiei, transmite Reuters.

Reducerile de preţuri, anunţate joi seara, variază de la 1,9% pentru versiunea performance a Model 3 şi până la 5,6% pentru versiunea de bază a Model S. După noile reduceri, versiunea de bază a Model 3 costă 41.900 de dolari, în timp ce versiunea de bază a sedanului Model S costă 84.990 de dolari.

Cea de-a treia campanie de reducere de preţuri demarată de Tesla de la începutul anului vine după comentariile recente ale directorului general Elon Musk, potrivit căruia Tesla se va concentra pe volumele de vânzări în dauna marjelor de profit.

Tesla, care îşi vinde automobilele direct către consumatori, susţine că micile ajustări ale preţurilor au avut un efect important asupra cererii. Constructorul american a livrat 422.875 de vehicule la nivel global în primul trimestru, însă doar 10.695 dintre acestea au fost Model S şi Model X.

Cele mai citite știri

Exit mobile version