Transporturi

Tesla vrea să accelereze planificata extindere a fabricii sale din Germania

Posted on

Foto: iStock

Producătorul american de vehicule electrice Tesla vrea să accelereze planificata extindere a fabricii sale din Germania, inaugurată acum aproape doi ani, transmite DPA.

„Sperăm să obţinem în primul trimestru din 2024 autorizaţia pentru prima etapă a proiectului, care va fi o piatră de hotar pentru noi. Va include o evaluare a impactului extinderii asupra mediului”, a afirmat André Thierig, directorul uzinei Tesla din Grünheide, lângă Berlin.

Oficialii Agenţiei de Mediu din landul Brandenburg au declarat, la solicitarea DPA, că nu există o estimare a calendarului pentru acordarea autorizaţiei. În prezent se fac evaluări şi se analizează documentele de la toate părţile implicate.

Tesla vrea să dubleze capacitatea de producţie a fabricii din landul Brandenburg de la nivelul planificat anterior, de 500.000 de maşini pe an, la un milion de vehicule pe an. Conform companiei, în prezent sunt fabricate anual peste 250.000 de unităţi.

Planurile Tesla prevăd iniţial o optimizare a actualei uzine, apoi construirea de noi clădiri pentru producţia de baterii şi vehicule electrice (EV). Activiştii de mediu critică extinderea, deoarece fabrica sa află într-o zonă de protecţie pentru captarea apei.

De asemenea, Tesla a criticat decizia Guvernului german de a stopa subvenţiile pentru achiziţionarea EV.

„În opinia noastră, accesibilitatea este criteriul decisiv pentru maşinile electrice. Dacă accesibilitatea este compromisă, nu va contribui la decizia de a cumpăra EV”, se arată într-un comunicat al companiei.

Cei 11.000 de angajaţi Tesla din Germania beneficiază începând din noiembrie de o majorare salarială de 4%, iar muncitorii din producţie primesc încă 2.500 euro pe an, din februarie 2024.

Cele mai citite știri

Exit mobile version