Tehnologie

Threads ajunge la 150 de milioane de utilizatori

Posted on

Foto: iStock

150 de milioane de utilizatori folosesc cel puţin o dată pe lună noua reţea socială dezvoltată de Meta pentru a concura cu X/Twitter.

Anunţul a fost făcut de şeful Meta, Mark Zuckerberg, în timpul celei mai recente conferinţe cu acţionarii, pentru anunţarea rezultatelor financiare din ultimul trimestru.

Threads a atras 20 de milioane de noi utilizatori din februarie şi numără acum peste 150 de milioane de utilizatori activi măcar o dată pe lună.

Această evoluţie arată că noua platformă de socializare a Meta continuă să crească, deşi acum o face cu o rată semnificativ mai redusă decât cea de după lansare.

Threads a impresionat în prima săptămână după ce a fost lansată, când a reuşit să atragă 100 de milioane de utilizatori.

Conform estimărilor făcute de Apptopia, Threads ar avea deja mai mulţi utilizatori zilnici decât X în Statele Unite.

Platforma celor de la Meta s-a bucurat de o creştere a traficului şi recent, după ce Taylor Swift şi-a creat cont pentru a-şi promova noul album.

Cele mai citite știri

Exit mobile version