Asigurări

Tiberiu Cristian Maier: Asigurările private de viață sunt foarte complexe și personale

Posted on

Foto: iStock

Tiberiu Cristian Maier, membru în boardul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), a fost invitat, miercuri, la Conferința națională România Inteligentă „VIITORUL ASIGURAT – Viața și sănătatea românilor, pe mâini bune”, unde a vorbit despre asigurările de sănătate pentru angajați și despre deductibilitatea fiscală în limita a 400 euro/an/persoană.

„În România, avem în continuare pe la nivelul de 30% salariul minim pe economie din tot numărul de angajați, 5,7 milioane. Este vorba despre o muncă în echipă din partea asiguratorilor, astfel încât să creștem bazinul de utilizatori ai acestei deductibilități.

Discutăm despre o limită de 400 de euro, care, în mod evident, pentru cei care deja utilizează acest beneficiu pentru a-și achiziționa asigurare nu mai este suficient. Acest lucru este datorat în primul rând de eroziunea pe care o au alte servicii care au fost incluse în această limită, de exemplu abonamentele la sală, sau abonamente medicale. Pe de altă parte discutăm despre inflația medicală sau creșterea indicelui prețului de consum pentru serviciile medicale. Această limită de 400 de euro a fost acum zece ani, astfel că eficiența ei este acum limitată”, a declarat Tiberiu Cristian Maier, membru board UNSAR.

Întrebat dacă există o inițiativă pentru majorarea acestei limite de deduceri din imopozitul plătit, Maier a continuat: „Discuții sunt permanente, iar UNSAR va explica autorităților nevoia de a o crește, pentru că acești bani, la finalul zilei, se întorc în sistemul public de sănătate, susținând dezvoltarea sistemului. Efortul este constant din partea noastră, este vorba doar despre un moment oportun, din punct de vedere politic și fiscal, astfel încât să putem poziționa aceste creșteri într-un context economic favorabil pentru țară”.

„Asigurările private de sănătate sunt niște asigurări foarte complexe și sunt foarte personale, sunt specifice, construite exact pe nevoile oamenilor. Nevoile fiind diferite de la o familie la alta, de la o persoană la alta, de la o compania la alta, de la o organizație la alta, aceste nevoi pot fi creionate până la limite destul de mari în ceea ce privește acoperirea”, a mai adăugat acesta.

Cele mai citite știri

Exit mobile version