Titanicul românesc se scufundă. Cine ne salvează?

Spuneam, anul trecut, că noi suntem ca pe Titanic. Ne-am lovit de ghețarul prețurilor și ne ducem la fund din punct de vedere economic. Firmele se sufocă financiar, românii și-au redus consumul drastic pe fondul scăderii abrupte a puterii de cumpărare, iar încasările statului au intrat la apă. La fel ca în celebrul film cu Di Caprio, în timp ce românii (pasagerii) caută fiecare cum pot să se salveze, politicienii ne tot cântă de pe punte despre cât de bine o ducem, despre cum am ajuns să depășim Portugalia în ceea ce privește PIB-ul, despre cât de solid și stabil este „Titanicul românesc”.

La fel ca în celebrul film, deznodământul este previzibil. Și nu este cu happy end. Am ajuns la momentul în care economia se duce la fund, iar autoritățile nu știu ce să facă. Nu și-au creionat un scenariu de criză și nu fac altceva decât să dea vina unii pe alții. N-au avut un plan de salvare în caz de „naufragiu economic”. Măsurile de austeritate vehiculate în spațiul public dovedesc, cu prisosință, că nu există „timonieri” capabili să salveze România de la naufragiul economic spre care ne îndreptăm. 

Când „Titanicul românesc” se duce spre recesiune, spre fundul crizei, pe punte se discută de zor despre salariile personalului de bord, despre cumulul de funcții, despre tăierea cheltuielilor de protocol. Se caută vinovații de serviciu. Dincolo de această fotografie tragică, un lucru este sigur. Cei care vor plăti pentru naufragiul economic, pentru salvarea economiei vor fi pasagerii, noi toți, cei care dincolo de veniturile erodate de inflație, vom plăti și taxe mai mari.

Se discută deja de o taxă de solidaritate de 1% pentru marii contribuabili, găsiți drept vinovații de serviciu pentru gaura din buget. Nu este exclus să o vedem foarte repede aplicată, odată cu instalarea noului guvern. Taxa o vom plăti tot noi, nu firmele, prin creșterea prețurilor. Dacă gaura din Titanicul românesc se va extinde, nu este exclus să vedem și un semnal SOS transmis către FMI, salvatorul de serviciu al finanțelor publice. FMI ne-ar putea oferi 20-30 miliarde de euro la un cost mai bun decât cel cu care se împrumută în prezent România, bani cu care politicienii să poată menține România pe linia de plutire.

Vor fi acești bani de ajuns, mai ales în contextul anului electoral 2024? Mă tem că nu. Nu este exclus, astfel, ca dincolo de înglodarea în datorii, statul să mai ia o măsură de urgență – să crească TVA-ul cu 1 sau 2 pp, la 21 sau chiar 22 la sută. I-ar aduce rapid și sigur bani la buget cu care ei se vor salva. Își vor plăti salariile, își vor asigura confortul. Noi, populația, firmele, va trebui să găsim noi metode să ne salvăm. Unii vor părăsi „Titanicul”, alții vor alege să nu mai plătească „bilet de vapor”, adică să lucreze la negru. Restul vor îndura cu vârf și îndesat parcursul Titanicului românesc prin apele învolburate ale crizei. Cine va scăpa rămâne de văzut. Un lucru e sigur. Politicienii vor găsi soluții să se salveze.