Actualitate

Tomac: Fac apel la partidele politice să iasă din logica reținerii și să fie deschise spre dialog

Posted on

Premierul desemnat Eugen Tomac a făcut apel la partidele politice să iasă dintr-o logică a reținerii și să fie deschise, în continuare, spre dialog, pentru a putea debloca actuala criză politică, mesaj transmis la finalul discuțiilor purtate cu liderii UDMR pe tema susținerii Guvernului pe care-l va propune în Parlament.

‘Așa cum am spus și ieri, o spun astăzi, la fel de deschis, de asumat: sunt un om al dialogului, cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăși această stare tensionată. Cu cât mai mult se adâncește această criză, cu atât mai rău este pentru România’, a declarat Tomac.

Discuțiile cu reprezentanții UDMR, a precizat premierul desemnat, au vizat prioritățile Guvernului pe care îl formează și o parte din echipa guvernamentală propusă.

‘Am prezentat care sunt prioritățile Cabinetului pe care-l propun, evident, parte din echipă și am făcut un schimb de opinii cu privire la situația politică actuală și de ce consider eu că, în momentul de față, pentru depăși acest blocaj politic, soluția cea mai sănătoasă este să avem un Guvern rapid învestit, capabil să preia parte din problemele urgente ale României, pentru că timpul ne presează’, a afirmat Eugen Tomac.

El a menționat că angajamentele luate de România în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență intră la capitolul urgențe.

‘Avem angajamente în relația cu Comisia Europeană. Trebuie să îndeplinim urgent o serie de jaloane, pentru că altfel vom pierde bani importanți și evident că asta ar însemna o viață mult mai grea pentru fiecare cetățean român. Fac în continuare apel la toate partidele politice să iasă din această logică a reținerii și, evident, fie deschise în continuare spre dialog pentru a debloca această situație tensionată pe care o avem pe scena politică’, a subliniat Tomac.

El a reafirmat că este un om al dialogului. ‘Așa cum am spus și ieri, o spun și astăzi, destul de deschis, de asumat: sunt un om al dialogului. Cred că în acest moment avem nevoie de o perspectivă foarte clară pentru a putea depăși această stare tensionată, pentru că cu cât mai mult se agravează această criză, cu atât mai rău este pentru România. Sper că în aceste zile voi reuși să conving o majoritate parlamentară să-mi acorde încrederea, pentru că soluția pe care o propunem noi este una corectă, atât timp cât până în prezent nu s-a configurat o altă majoritate care să ofere mod clar și asumat o perspectivă nouă țării’, a transmis eurodeputatul.

Cele mai citite știri

Exit mobile version