Tehnologie

Toyota a făcut o descoperire care îi permite reducerea la jumătate a greutăţii, dimensiunii şi costului bateriilor pentru vehicule electrice

Posted on

Foto: iStock

Toyota spune că a făcut o descoperire tehnologică care îi va permite să reducă la jumătate greutatea, dimensiunea şi costul bateriilor şi creşterea semnificativă a vitezei de încărcare, ceea ce ar putea anunţa un progres major pentru vehiculele electrice, transmite News.ro, care citează The Guardian.

Al doilea mare producător de automobile din lume avea deja un plan de a lansa mașini cu baterii în stare solidă avansate, care oferă beneficii în comparaţie cu bateriile pe bază de lichid, până în 2025.

Marţi, compania japoneză a declarat că a simplificat producţia de material folosit pentru a fabrica baterii, salutând descoperirea ca un salt înainte semnificativ, care ar putea reduce dramatic timpul de încărcare şi ar putea creşte autonomia de rulare.

Atât pentru bateriile noastre lichide, cât şi pentru cele în stare solidă, ne propunem să schimbăm drastic situaţia în care bateriile actuale sunt prea mari, grele şi scumpe. În ceea ce priveşte potenţialul, vom urmări să reducem la jumătate toţi aceşti factori”, a declarat Keiji Kaita, preşedintele centrului de cercetare şi dezvoltare al companiei auto japoneze pentru neutralitatea carbonului.

David Bailey, profesor de economie de afaceri la Universitatea din Birmingham, a spus că, dacă afirmaţiile Toyota sunt fondate, acesta ar putea fi un moment de referinţă pentru viitorul maşinilor electrice. ”Adesea există progrese în stadiul de prototip, dar apoi extinderea este dificilă. Dacă este o descoperire reală, ar putea fi o schimbare de joc, Sfântul Graal al vehiculelor cu baterie”, a spus el.

Kaita a spus că Toyota a dezvoltat modalităţi de a face bateriile mai durabile şi crede că acum ar putea crea o baterie cu stare solidă, cu o autonomie de 1.200 km, care se poate încărca în 10 minute sau mai puţin.

Compania se aşteaptă să poată produce baterii în stare solidă, pentru a fi utilizate în vehicule electrice încă din 2027, potrivit Financial Times, care a scris pentru prima dată despre pretinsa descoperire a Toyota.

Bateriile în stare solidă au fost considerate pe scară largă ca o schimbare de joc pentru vehiculele electrice, promiţând să reducă timpii de încărcare, să mărească capacitatea şi să reducă riscul de incendiu asociat bateriilor cu litiu-ion, care folosesc un electrolit lichid.

Cu toate acestea, bateriile în stare solidă au fost de obicei mai greu şi mai scump de realizat, limitându-le aplicaţia comercială.

Toyota a spus că crede că ar putea simplifica procesul de producţie, ceea ce ar face bateriile în stare solidă mai uşor de produs decât cele cu litiu-ion.

Producătorul japonez de maşini a fost văzut ca fiind ceva mai în urmă în comparaţie cu alţi producători de pe piaţa vehiculelor electrice.

În iunie anul trecut, Toyota a rechemat 2.700 dintre primele sale vehicule electrice, din cauza temerilor că roţile ar putea cădea.

Luna trecută, Advertising Standards Authority a interzis reclamele Toyota şi Hyundai pentru că exagerau viteza cu care maşinile electrice puteau fi încărcate şi induceau în eroare consumatorii cu privire la disponibilitatea punctelor de încărcare rapidă în Marea Britanie şi Irlanda.

Cele mai citite știri

Exit mobile version