Actualitate

Traficul la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu a crescut cu 40% în acest sezon estival faţă de 2023

Posted on

Foto: iStock

Şeful Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, comisar şef Viorel Chiran, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că în acest sezon estival traficul la frontieră a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu până la 40 la sută, iar vârful acestuia a fost înregistrat în perioada 15-19 august.

„Am muncit împreună cu colegii bulgari în această perioadă de vară care a fost foarte agitată şi vom prezenta situaţia traficului la frontieră tot împreună, de aceea îl am alături pe colegul bulgar, directorul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Ruse, Bulgaria, comisar şef Dimitar Chorbadzhev. Particular pentru această perioadă au fost lucrările de reparaţii la Podul Prieteniei şi oricât ne-am zbătut şi oricâte am făcut să avem mai mulţi poliţişti de frontieră atât români cât şi bulgari alocaţi în punctele de frontieră, pe artere şi pe Podul Prieteniei, lucrările la pod, într-adevăr, întârzie puţin traficul. Au fost zile în care timpii de aşteptare au fost şi de aproximativ două ore”, a declarat comisarul şef Viorel Chiran, în conferinţa de presă susţinută împreună cu şeful Direcţiei Poliţiei de Frontieră Ruse, Bulgaria, comisar şef Dimitar Chorbadzhev.

Şi oficialul bulgar a declarat că a observat o creştere semnificativă în acest sezon estival a numărului de turişti care au trecut frontiera faţă de anul trecut.

„În acest sezon estival au fost nişte probleme că a mai crescut traficul de autoturisme, anul acesta mai mulţi turişti au trecut spre frontiera noastră, în ambele sensuri, şi sunt zile în care creşterea a fost mai mare cu 40 de procente faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De exemplu, în data de 8 septembrie când s-a încheiat sezonul estival au fost 6.800 de turisme faţă de 5.400 înregistrate anul trecut”, a declarat şi comisar şef Dimitar Chorbadzhev.

Ambii şefi de poliţie de frontieră din Giurgiu şi Ruse au fost de acord că vârful traficului a fost înregistrat în perioada 15-19 august, când au fost înregistrate şi 13.000 de turisme zilnic, dar în această perioadă cifra s-a redus foarte mult şi s-a ajuns la „cinci sute de autoturisme care trec frontiera prin PTF Giurgiu în 12 ore”.

Cele mai citite știri

Exit mobile version