Fondurile nerambursabile, de aproape 350 de milioane de euro, alocate digitalizării IMM-urilor în PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) vor contribui la demararea procesului de digitalizare în cazul multor IMM-uri care își propun transformarea digitală.
De la publicarea primei variante oficiale a Ghidului Solicitantului, în 15 decembrie 2022, programul prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România vor putea obține granturi între 20.000 și 100.000 de euro pentru digitalizarea activității a fost, însă, modificat de 4 ori. La începutul lunii februarie, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat prelungirea perioadei pentru depunerea proiectelor până la 30 iunie.
„Prelungirea perioadei pentru depunerea proiectelor ajută, pe de-o parte, companiile să aibă suficient timp pentru acest demers, însă, pe de altă parte, întârzierile repetate creează impresia lipsei fondurilor, întârzie procesul de digitalizare și pot scădea încrederea firmelor în astfel de programe.
Întârzierea procesului de digitalizare, în contextul în care firmele din România sunt pe ultimul loc în Europa la gradul de digitalizare, poate crea probleme serioase, inclusiv poate determina închiderea activității”, spune Natalia Lepădatu, cofondator DigiSinergy.
Pentru cele mai multe companii, digitalizarea, în loc să fie principalul obiectiv, este o soluție de avarie, la care apelează doar dacă este nevoie și, în special, când nu reușesc să ocupe posturile libere în organigramă.
Procesul de digitalizare trebuie demarat fără întârziere, spun specialiștii DigiSinergy, mai ales că implică sume modice – între 1.000 și 4.000 de euro – ce vizează, în principal, robotizări / automatizări de managementul documentelor, indiferent că sunt facturi, procese verbale, chitanțe, bonuri etc.
Pentru a beneficia de avantajele digitalizării, IMM-urile trebuie să aibă în vedere:
- stabilirea unei strategii de digitalizare;
- să aloce resurse umane dedicate obiectivului de digitalizare;
- colaborarea cu un consultant cu experiență în digitalizare și modificarea proceselor interne;
- să aibă un partener tehnologic care să ofere soluțiile software într-un plan personalizat, precum Dynamic Sales.
Dynamic Sales este o aplicație de tip ERP-CRM ce automatizează procesele operaționale din companii și contribuie la creșterea vânzărilor, prin reducerea / eficientizarea timpului alocat activităților neproductive. Dynamic Sales automatizează procesele, atât pe fluxurile de vânzare și de aprovizionare, cât și pe fluxurile contabile ale companiei. Aplicația dezvoltată de DigiSinergy este de tip cloud privat și poate fi accesată, în siguranță, de pe ce orice tip de dispozitiv. Se bazează pe utilizarea unei serii de roboți (aplicații software care învață automat) care preiau o mare parte din task-urile operaționale, reducând timpul de lucru cu 70% – 95%, în multe cazuri, automatizând integral procesele, fără să necesite intervenție umană în 99% din timp.
Dynamic Sales folosește tehnologii moderne (RPA, Machine Learning, Artificial Intelligence), precum și algoritmi proprietari, rezultând astfel o soluție ultramodernă de hyperautomation ce poate fi personalizată rapid și la costuri reduse, având, astfel, un avantaj major față de alte aplicații.
În plus, DigiSinergy a inclus și partea de consultanță în pachetul software pentru proiecte mici și poate recomanda consultanți pentru proiecte mari. Astfel, oferă firmelor nu numai soluții software, ci și recomandări despre cum să reorganizeze procesele de la cele actuale la cele digitale, și asigură și specializarea personalului implicat în aceste proiecte.