Comisia Europeană a lansat, joi, o consultare publică cu privire la o listă de importuri din SUA care ar putea face obiectul contramăsurilor UE, în cazul în care negocierile în curs dintre UE și SUA nu duc la un rezultat reciproc avantajos și la eliminarea tarifelor SUA, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Lista supusă consultării se referă la importuri din SUA în valoare de 95 de miliarde euro, care acoperă o gamă largă de produse industriale și agricole. Comisia se consultă, de asemenea, cu privire la posibile restricții asupra anumitor exporturi ale UE de deșeuri de oțel și produse chimice către SUA, în valoare de 4,4 miliarde euro. Această consultare este menită să abordeze atât tarifele universale ale SUA, cât și tarifele pentru autoturisme și piese auto.
În paralel, UE va lansa, de asemenea, un litigiu în cadrul OMC împotriva SUA cu privire la așa-numitele tarife și tarife ‘reciproce’ universale pentru autoturisme și piese auto, prin depunerea oficială a unei cereri de consultări. Opinia fără echivoc a UE este că aceste tarife încalcă flagrant normele fundamentale ale OMC. Prin urmare, obiectivul UE este de a reafirma faptul că normele convenite la nivel internațional sunt importante, iar acestea nu pot fi ignorate în mod unilateral de niciun membru al OMC, inclusiv de SUA.
Comisia continuă să monitorizeze cu atenție posibila deturnare a exporturilor mondiale către piața UE, care ar putea fi cauzată de tarifele impuse de SUA țărilor terțe. În plus, Comisia va continua negocierile cu alți parteneri comerciali pentru a găsi noi debușeuri de export și pentru a ne diversifica sursele de aprovizionare, se arată în comunicat.
‘Comisia rămâne pe deplin angajată alături de Statele Unite, atât la nivel politic, cât și la nivel tehnic, lucrând neobosit în direcția unei soluții de bun simț care să servească ambelor părți. Încă de la început, am acționat cu claritate, consecvență și cu un angajament ferm față de detensionare. Dar nu vom accepta un rezultat cu orice preț. De aceea, ne consultăm în mod activ cu statele membre, cu industria și cu părțile interesate pentru a ne pregăti pentru orice eventualitate. În paralel, lansăm un caz la Organizația Mondială a Comerțului pentru a contesta tarifele SUA pe care le considerăm nejustificate și care încalcă în mod clar normele comerțului mondial’, a declarat comisarul pentru pentru comerț și securitate economică, Maros Sefcovic, citat în comunicat.
Comisia va acționa în temeiul Regulamentului UE privind asigurarea respectării legislației, considerând că măsurile adoptate de SUA sunt măsuri de salvgardare. Ca prim pas în acest proces, orice persoană afectată de eventuale măsuri de reechilibrare avute în vedere în prezent de UE este invitată să își prezinte opiniile timp de patru săptămâni, inclusiv cu privire la impactul tarifelor impuse de SUA. În consecință, consultarea va rămâne deschisă până la 10 iunie.
Pe baza contribuțiilor colectate, Comisia își va finaliza propunerea de adoptare a contramăsurilor și va consulta statele membre în cadrul așa-numitului proces de comitologie. Odată ce acest proces este finalizat, Comisia își propune ca actul juridic care impune contramăsurile să fie gata de utilizare în cazul în care negocierile cu SUA nu produc un rezultat satisfăcător.
În paralel, odată ce UE își va prezenta în mod oficial cererea de consultări în cadrul OMC în curând, cele două părți vor avea la dispoziție până la două luni pentru a găsi o soluție convenită de comun acord. În cazul în care consultările eșuează, UE va putea solicita instituirea unui grup special, care va evalua fondul cauzei.
În prezent, 379 de miliarde euro din exporturile UE către SUA (sau 70 % din exporturile UE către SUA) fac obiectul unor noi tarife (inclusiv tarife suspendate) de la preluarea mandatului de către noua administrație a SUA. Deja, tarifele americane cresc costurile pentru afaceri, înăbușă creșterea economică, alimentează inflația și sporesc incertitudinea economică.
