Actualitate

UE va debloca o finanţare de până la 13 miliarde de euro pentru Ungaria

ue uniunea europeana

Comisia Europeană intenţionează să deblocheze fonduri europene în valoare de aproximativ 13 miliarde de euro pentru Ungaria până la finele lunii noiembrie, în schimbul sprijinului Budapestei pentru majorarea bugetului blocului comunitar şi pentru asistenţa financiară pentru Ucraina, informează Financial Times citând surse din apropierea discuţiilor.

Eliberarea acestor fonduri ar reprezenta o victorie pentru premierul Viktor Orban care a promis că nu va accepta nicio majorare a bugetului UE până când nu va fi restabilit accesul Ungariei la fondurile europene.

În luna decembrie 2022, UE a îngheţat fonduri de coeziune în valoare de 22 de miliarde de euro alocate Ungariei, după ce a decis că Budapesta nu respectă normele referitoare la statul de drept. Fondurile de coeziune sunt destinate să ajute ţările membre mai puţin dezvoltate să acopere decalajul de investiţii şi să îşi îmbunătăţească infrastructura.

Ca răspuns la solicitările Bruxelles-ului, Ungaria a adoptat în luna mai o serie de reforme juridice, care ar urma să permită Executivului comunitar să deblocheze 13 miliarde de euro, mai mult de jumătate din fondurile îngheţate, au declarat sursele citate de Financial Times.

Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker, a spus că Bruxelles-ul a trimis o scrisoare Guvernului ungar la data de 26 septembrie în care cere „clarificări” cu privire la unele detalii ale reformelor. „Imediat ce Ungaria va răspunde la aceste întrebări, comisia îşi va continua evaluarea”, a adăugat Stefan de Keersmaecker.

Progresele în restabilirea accesului Ungariei la fondurile europene vin într-un moment în care Bruxelles-ul vrea să obţină sprijinul unanim pentru bugetul său majorat până la finele anului, în special pentru a asigura continuarea sprijinului financiar pentru Ucraina. Sentimentul de urgenţă a fost agravat de decizia de săptămâna trecută a Congresului american care a anulat ajutoare în valoare de şase miliarde de dolari pentru Ucraina.

Comisia Europeană a propus o majorare a bugetului UE cu 66 de miliarde de euro pentru a acoperi costurile crescute, iar o parte din aceşti bani vor contribui la programul de sprijin financiar în valoare de 50 de miliard de euro acordat Ucrainei.

Mai multe capitale europene, inclusiv Berlinul, au ridicat obiecţii faţă de propunerea de majorare a bugetului UE. Această suplimentare are nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre, cărora li se vor cere contribuţii suplimentare de la bugetele lor naţionale.

Cele mai recente știri

To Top