Tehnologie

Un oficial de la Comisia Europeană mizează pe investiţii private de 100 de miliarde de euro în semiconductori până în 2030

bani investitii euro
Foto: iStock

Actul european privind cipurile este pe cale să ajute la atragerea unor investiţii private cu o valoare de peste 100 de miliarde de euro în industria europeană de semiconductori până în 2030, a declarat miercuri un oficial din cadrul Comisiei Europene, transmite Reuters.

Luând cuvântul la conferinţa ITF World, organizată la Anvers (Belgia), Thomas Skordas a vorbit de viitorul Actului european privind cipurile, răspunsul Europei la programe similare din SUA, Japonia şi China vizând susţinerea producătorilor locali de cipuri pentru computere.

Actul european privind cipurile a dus la „promisiuni de investiţii de ordinul a 100 de miliarde de euro pentru extinderea capacităţilor de producţie din UE până în 2030”, a spus Thomas Skordas, care este director general adjunct la Direcţia Generală Reţele de Comunicare, Conţinut şi Tehnologie.

Iniţiativa Comisiei Europene, care anul trecut promitea o finanţare de 43 de miliarde de euro, se bazează foarte mult pe guvernele individuale din UE, în timp ce, până acum, Comisia a aprobat o finanţare foarte mică.

Cu toate acestea, nume mari din domeniul semiconductorilor, inclusiv Intel şi TSMC, au anunţat în acest an planuri vizând construcţia de uzine de semiconductori în Germania, care ar urma să coste mai mult de 30 de miliarde de euro.

Skordas a precizat că, până în luna septembrie, Executivul comunitar se aşteaptă să finalizeze finanţarea pentru linii pilot de cercetare&dezvoltare în patru sub-sectoare ale industriei de cipuri, inclusiv un grant de 2,5 miliarde de euro pentru dezvoltarea de cipuri extrem de avansate în Europa. Skordas a mai spus că se lucrează în continuare şi la o finanţare pentru o altă linie pilot vizând dezvoltarea de cipuri fotonice, care utilizează lumină în loc de electricitate.

În paralel, Comisia Europeană aranjează finanţare pentru o platformă europeană de design pentru a da companiilor, mediului academic şi strat-up-urilor acces la instrumentele software de care au nevoie pentru a-şi concepe propriile lor cipuri. Majoritate producătorilor de cipuri avansate se ocupă de designul cipurilor şi lasă operaţiunile de producţie pe seama firmelor specializate, precum TSMC, Samsung sau Intel.

„În luna iulie, ne aşteptăm să demarăm o cerere de proiecte pentru un consorţiu care va fi responsabil pentru designul şi dezvoltarea acestei platforme la nivel european”, a spus Skordas.

Regulamentul privind Actul european privind cipurile a fost propus ca parte a unui pachet mai amplu de măsuri pentru consolidarea ecosistemului UE al semiconductorilor. Acesta a intrat în vigoare la 21 septembrie 2023.

Cele mai recente știri

To Top