Opinii
Un partener mult așteptat
Frică. De când mi-am început cariera în serviciul public, indiferent de locul în care mă aflam, asta vedeam în ochii multora dintre colegii mei când venea un control al Curții de Conturi. Totul putea să fie impecabil și legea respectată la virgulă, funcționarii și chiar demnitarii aveau o teamă pe care nu mi-o puteam explica. Ce e și mai grav este că instituțiile intrau într-un fel de blocaj – nu se mai semnau documente și proiectele rămâneau înghețate. Cu alte cuvinte, nimeni nu-și mai asuma nimic.
În momentul în care am fost învestit de Parlament cu onoarea de a conduce Curtea de Conturi, acesta a fost primul meu gând: să fac tot ce pot pentru a schimba imaginea de sperietoare. Bineînțeles, era un lucru imposibil fără o amplă reformă instituțională. Partea bună este că o schimbare profundă era cerută atât de organismele internaționale, cât mai ales de profesioniștii din instituție. Eu i-am susținut, iar colegii mei, după analize ample și cu multă muncă, au reușit să transforme Curtea de Conturi a României dintr-un organism cu metehne arhaice într-un model de bune practici la nivel mondial.
Primul pas a fost să adoptăm un nou regulament, iar acum respectăm toate standardele internaționale aplicabile instituțiilor supreme de audit. Astfel, Curtea de Conturi a devenit etalon de transparență publicând nu numai programul anual de activitate, ci și rezultatele misiunilor de audit. De asemenea, rapoartele de audit au fost restructurate și standardizate, lucrăm la un nou mecanism intern de revizuire a lor și la realizarea unui control al calității pe mai multe paliere. Iar, foarte important, acum rapoartele sunt asumate instituțional, prin aprobarea lor la nivelul Plenului. Despre fiecare dintre aceste schimbări aș putea să povestesc multe, dar mă voi rezuma la concluzie: Curtea de Conturi deține, dezvoltă și folosește instrumentele unei instituții moderne de audit.
Procesul nu a fost ușor: au trecut mai bine de șapte ani de când am preluat mandatul, iar abia acum pot ieși să spun că sunt mândru de ceea ce am realizat împreună cu colegii mei. Și cred ca acesta este momentul în care Curtea de Conturi începe să nu mai fie privită ca o sperietoare. Asta pentru că paradigma a fost schimbată: găsim greșelile, dar îi ajutăm, prin recomandarile din rapoartele de audit, pe cei care greșesc să le îndrepte. Taxăm eventualele neregularitati, dar acceptăm că, din diverse cauze, pot să existe erori de interpretare a legilor. Bineînțeles, totul până la fraude – aici nu pot exista circumstanțe atenuante și le tratam cu maximă severitate și responsabilitate. În schimb, zi de zi oferim ghidare, soluții, idei. Prin urmare, facem tot ceea ce face un partener institutional, fără a uita independența noastră ca instituție supremă de audit. Vrem să fim un partener riguros, dar pe expertiza căruia te poți baza. Iar acesta este cel mai bun mod în care ne putem îndeplini misiunea: să veghem ca resursele publice să fie folosite corect, eficient și performant, cu impact real în viata cetățenilor.