Timp liber

Un spectacol magistral pentru susținerea tinerilor artiști la început de drum, la cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil

Posted on

Cea de-a XVII-a ediție a Concertului Regal Caritabil, organizată de Fundația Regală Margareta a României pe 25 octombrie, la Ateneul Român, a reunit muzicieni de excepție și o comunitate care susține viitorul artei românești.

În prezența Majestății Sale Margareta, a Alteței Sale Regale Principele Radu, a Alteței Sale Regale Principesa Sofia, a Alteței Sale Regale Principesa Maria și a Alteței Sale Regale Principesa Elena, a reprezentanților mediului diplomatic și a liderilor companiilor partenere, publicul s-a bucurat de o experiență muzicală magistrală oferită de baritonul Mihai Damian, laureat Operalia, și soprana Georgiana Dumitru, fostă bursieră a programului Tinere Talente, alături de Camerata Regală, dirijată de maestrul Tiberiu Soare și de Corul de Cameră „Preludiu – Voicu Enăchescu”, condus de dirijorul Andrei Stănculescu.

Repertoriul a traversat universuri muzicale semnate de mari compozitori, într-o seară care a pus în valoare atât forța interpretării, cât și talentul unor artiști aflați în momente importante ale carierei lor.

Înaintea concertului, Alteța Sa Regală Principele Radu a adresat un mesaj invitaților, subliniind importanța sprijinirii tinerelor talente și rolul pe care fiecare persoană din sală îl are în susținerea acestei cauze. Mesajul său a evidențiat sentimentul de apartenență la o mare familie, unită de convingerea că destinul unui tânăr artist poate fi schimbat prin implicare și solidaritate.

”O dată pe an, tinerele talente sărbătoresc împlinirile lor, visele lor, eșecurile lor, speranțele lor, la 25 octombrie, aducând omagiul Regelui Mihai și ducând mai departe legământul pe care acesta și strămoșii lui l-au lăsat românilor. Fiecare dintre dumneavoastră meritați aplauze în această seară. Fie că sunteți un sprijinitor al proiectului, oferiți ajutor financiar tinerilor artiști, trudiți zi de zi pentru acest proiect în calitate de voluntar sau de angajat al Fundației Regale Margareta României, sau sunteți, pur și simplu, admiratori ai talentului românesc din această generație, fiecare dintre dumneavoastră faceți posibilă seara aceasta. Și, curând, vom aniversa două decenii de când ne întâlnim în fiecare 25 octombrie pentru a pune la adăpost viitorul artistic românesc. Suntem tare norocoși că putem face acest lucru o dată pe an, alături de fiecare dată de o orchestră, de un cor, de un dirijor și de soliști care stau cu fruntea sus alături de cele mai mari nume ale lumii din generația și profesia lor.”, a spus Alteța Sa Regală Principele Radu.

Concertul a fost transmis integral de Radio România Muzical, care a oferit astfel ocazia tuturor iubitorilor de muzică de a se bucura de repertoriul și interpretările serii.

270.000 de euro vor fi investiți în noua generație de artiști

Suma de 270.000 de euro obținută din sponsorizări și donații va susține dezvoltarea programului național Tinere Talente, prin care Fundația Regală Margareta a României oferă burse, mentorat și oportunități de promovare tinerilor muzicieni și artiști vizuali cu talent, dar cu posibilități financiare limitate. În 2027, în plus față de bursele Tinere Talente, proiectul va oferi oportunități și resurse pentru sute de tineri din domeniul artelor și va promova arta contemporană către noua generație în comunități din toată țara.

„Fiecare contribuție înseamnă o șansă concretă pentru tinerii care au talentul și ambiția de a deveni artiști, dar care, fără sprijin, s-ar pierde. Le mulțumim tuturor celor care au ales să fie alături de noi și să transforme participarea la Concertul Regal Caritabil într-un sprijin real pentru noua generație. Prin programul Tinere Talente, această generozitate se va transforma în burse, mentorat și oportunități de afirmare, ajutând tinerii să își dezvolte potențialul și să contribuie, la rândul lor, la viața culturală a României”, a declarat Mugurel Mărgărit, directorul executiv al Fundației Regale Margareta a României.

Un moment aparte al serii a fost și expoziția WHAT REMAINS – Ce rămâne, prezentată în rotonda Ateneului Român și realizată de tinerii artiști vizuali bursieri ai programului Tinere Talente din 2026, sub îndrumarea designerului și mentorului Cristian Samfira. Expoziția a oferit publicului ocazia de a descoperi creațiile unei noi generații de artiști și a completat experiența concertului cu o perspectivă vizuală asupra talentului susținut de Fundație.

Talentul și generozitatea au fost celebrate în cadrul unui cocktail festiv, susținut de o colecție de vinuri de la Jidvei, cu gustări rafinate oferite de Privileg Catering și colecția Atelier de la Hochland, apa de la Perla Harghitei, sortimente de cafea de la Tchibo România și praline de la Ferrero Rocher. De asemenea, în rotonda Ateneului, invitații au putut să asculte o selecție de momente muzicale ale Concertului Regal Caritabil din 2025, testând căștile și sistemele audio AVstore. Seara a oferit invitaților și ocazia de a susține programul Tinere Talente prin achiziționarea cărților din colecția regală a editurii Curtea Veche Publishing, a căror contravaloare este donată programului, sau printr-o donație în schimbul căreia au primit portrete la minut realizate în studioul Copacul cu amintiri.

Prin cele 17 ediții ale sale, Concertul Regal Caritabil a devenit o inițiativă prin care excelența artistică se întâlnește cu implicarea filantropică, într-o experiență unică atât pentru artiștii de pe scenă, cât și pentru public. Selecția pentru ediția 2027 a burselor Tinere Talente va fi lansată în luna noiembrie 2026.

***

Partener: Kaufland România

Co-producător: Radio România Muzical

Sponsori: EY România, Fundația Dacia pentru România, B&B Collection – Kultho, Pepco, UniCredit Bank, Ferrero Rocher, Asociația Dedeman, OSKAR, SOFMEDICA, Forvis Mazars, AVstore, Enayati Medical City, Highlight Agency, MET Romania Energy, EJOT Romania, Kuhn Romania

Sponsori in kind: Easy Print Services, Hochland România, Tchibo România, Jidvei, Privileg Catering, Perla Harghitei, Intercontinental Athenee Palace, Curtea Veche Publishing, Copacul cu amintiri, Casa Siqua

Parteneri media: Europa FM, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, RFI România, TVR, AGERPRES, Forbes, Forbes Life, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Revista Insight TAROM, Zile și Nopți, Ziarul News, Cocor Media Channel, Business Review, Wall Street, Kudika, Garbo, 9AM, Phoenix Media, Cinema City, Revista BIZ, Veranda Mall, Economica.net, Park Lake, România TV, Revista Future Economy, Sun Plaza, Adplayers.ro, Zenith Media, mediaTRUST România

Cu sprijin: Filarmonica George Enescu, Eventim

***

Programul Tinere Talente

Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente

de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 506 burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. De-a lungul timpului, peste 2 milioane euro au fost investiți în viitorul artistic al României. În anul 2025, programul Tinere Talente a primit distincția GOLD în cadrul Premiilor Community Index, la categoria Artă și cultură, cu susținerea Kaufland. În anii 2013, 2015, 2019 și 2022 a fost recunoscut ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile. Detalii pe www.tinteretalente.org.

Fundația Regală Margareta a României

Fundația Regală Margareta a României a fost înființată în 1990 de către Regele Mihai I al României și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei române. Cu o activitate de 36 de ani, Fundația Regală Margareta a României sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. De-a lungul timpului, Fundația s-a implicat în numeroase proiecte sociale, culturale şi de susținere a educației şi talentului artistic. Detalii pe www.fundatiaregala.ro.

Cele mai citite știri

Exit mobile version