Într-o perioadă atât de tumultuoasă precum cea pe care o parcurgem în ultimii ani, alegerile între diferitele variante investiționale disponibile pe piețele financiare a devenit mai importantă, dar și mai dificilă decât era în trecut. Dacă în urmă cu 10-15 ani raportul între riscuri și beneficii era relativ previzibil pentru fiecare clasă de active în parte, acum lucrurile sunt mai greu de estimat. Venim după o pandemie, un puseu inflaționist și încă avem un război major în desfășurare, iar toate acestea au alterat corelațiile care se formaseră între tipurile diferite de active.
Mai jos am expus câteva dintre cele mai importante variante investiționale pe care le au la dispoziție în momentul de față cei care încearcă să-și plaseze economiile și să obțină un randament de pe urma lor, cu avantajele și dezavantajele lor, dar și cu randamentele pe care le-au adus în trecutul apropiat. Desigur, randamentele trecute nu le garantează pe cele viitoare.
Instrumentele cu venit fix
În această categorie se încadrează depozitele bancare la termen și titlurile de stat, pe lângă ele existând ca alternative și obligațiunile municipale și cele corporative. Cele mai des folosite de populație, depozitele bancare, au avut o perioadă în care au fost foarte atractive, atunci când rata inflației ajunsese la un nivel mai ridicat, însă nici în prezent nu sunt într-o zonă proastă din punct de vedere al dobânzilor. Am luat în considerare în tabelul atașat rata medie a dobânzii interbancare, exprimată prin ROBID (Romanian Interbank Bid Rate) la 12 luni. Randamentele calculate pentru 5 și 10 ani au în vedere un depozit pe un an reînnoit anual în perioadele respective, iar cel la un an este egal cu ROBID la 12 luni din urmă cu un an.
În cazul titlurilor de stat am inclus în tabel randamentul mediu de pe piața secundară, publicat de Banca Națională a României. Pentru că titlurile de stat au și scadențe mai mai de un an (și depozitele bancare au scadențe mai lungi, dar nu se calculeaza ROBID pentru acestea), am putut lua în calcul direct o investiție în titluri de stat pe 1 an în ianuarie 2024, una pe 5 ani în 2020 și una pe 10 ani în 2015.
E ușor de observat că instrumentele cu venit fix aduc randamente mai mici decât celelalte categorii, însă ele au și riscuri mai mici, dobânda fiind una cunoscută dinainte, iar varianta de a pierde o parte a banilor are o probabilitate extrem de redusă. De aceea sunt și cele mai populare în rândul celor care caută variante de a-și plasa banii.
Acțiunile listate
Acțiunile listate la Bursa de Valori București au avut o perioadă foarte bună în ultimii ani, chiar dacă au existat și momente de recul, determinate în principal de evenimentele negative care au avut loc în 2020 (pandemia COVID) și 2022 (începutul războiului din Ucraina și puseul inflaționist). Așa se face că indicele BET-XT-TR, care are în componență 30 de acțiuni listate și ia în calcul și dividendele distribuite de acestea, a crescut de peste 2 ori în ultimii 5 ani și de peste 5 ori în ultimii 10 ani, având un randament mediu anual între 15% și 20% pe fiecare dintre aceste doua intervale.
Dezavantajul acțiunilor față de instrumentele cu venit fix este posibilitatea de a pierde bani în momentele în care bursa merge mai prost sau în cazul în care în portofoliu există emitenți care ajung să aibă problele financiare. De asemenea, în cazul investitorilor care au un stil mai activ de tranzacționare trebuie luate în calcul și costurile de tranzacționare, care pot reduce randamentul net. De regulă, însă, diferența de randament justifică asumarea acestor riscuri.
Imobiliarele
Piața imobiliară este foarte populară în România, fiind mult mai mulți cei care aleg să-și plaseze banii (în unele cazuri chiar și pe cei împrumutați) în apartamente, case sau terenuri decât în acțiuni listate. În tabel am inclus indicele imobiliare.ro (calculat în lei), în cazul imobilelor închiriate adăugându-se în general cam 5-7 procente pe an din închiriere. Randamentul a fost apropiat de cel al bursei în ultimul an (chiar mai mare dacă luăm în considerare posibilitatea de închiriere), dar pe 5 sau 10 ani diferența este una destul de mare în favoarea bursei.
La fel ca și în cazul acțiunilor, în imobiliare există și posibilitatea de a pierde bani dacă prețurile merg în jos, două dezavantaje suplimentare în acest caz fiind lichiditatea foarte redusă și nevoia de a mobiliza sume foarte mari pentru a investi. De asemenea, în cazul închirierii se adaugă riscuri și costuri suplimentare, care nu există atunci când vorbim despre investiția în acțiuni.
Aurul
Aurul a fost multă vreme monedă de schimb și, chiar dacă nu mai este în această situație acum, își păstrează caracterul de activ financiar investițional. Deși de obicei era invers corelat cu piețele de acțiuni, fiind considerat un activ de refugiu, în ultimii ani ambele cele două clase de active au crescut în tandem, un semn în plus că nu mai există aceleași corelații ca în trecut.
Și în acest caz există atât varianta de a câștiga, cât și cea de a pierde bani. Cumpărarea metalului prețios în sine este o variantă costisitoare, însă există contracte futures și CFD-uri care reduc costurile de tranzacționare și aduc aurul într-o clasă comparabilă cu acțiunile.
Criptomonedele
Desi numele sugerează că rolul lor principal e acela de a face plăți, în realitate criptomonedele s-au remarcat ca un activ financiar speculativ, cu variații de preț uriașe de la o perioadă la alta. Așa cum se poate observa, cele mai importante două criptomonede, Bitcoin și Ether, au adus randamente mult peste cele ale altor clase de active pe oricare dintre intervalele de timp luate în calcul.
Dezavantajul lor este, desigur, volatilitatea foarte mare, fiind posibil în egală măsură să-ți dublezi banii într-un an sau să-i vezi ajungând la sume cu 70-80% mai mici.
