Ungaria este mulţumită de cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale şi nu are planuri să înceteze să cumpere gaze ruseşti, în pofida presiunilor în acest sens, a declarat joi ministrul ungar al Afacerilor Externe, Peter Szijjarto, transmite Reuters.
Declaraţiile lui Peter Szijjarto au provocat un răspuns puternic din partea Washingtonului care a atras atenţia asupra „dependenţei periculoase” faţă de energia rusească.
La o zi după ce Ungaria, ţară care cumpără din Rusia cea mai mare parte din energia sa, a anunţat un acord pentru a achiziţiona o participaţie de 5% la zăcământul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan, unul dintre cele mai mari din lume, ministrul ungar al Afacerilor Externe s-a deplasat în Rusia pentru a confirma legăturile energetice cu Kremlinul.
În timp ce ţările din Europa Occidentală au făcut eforturi serioase pentru a-şi reduce dependenţa de gazele ruseşti, după invadarea Ucrainei în 2022, Ungaria îşi acoperă necesarul de gaze naturale în principal din Rusia. Ungaria primeşte o cantitate de 4,5 miliarde de gaze naturale pe an din Rusia, conform unui acord pe 15 ani semnat în 2021.
Prezent la Forumul economic internaţional de la Sankt Petersburg, Szijjarto le-a spus jurnaliştilor că Ungaria este mulţumită de cooperarea cu Rusia în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale şi nu are planuri să înceteze să cumpere gaze ruseşti, în pofida presiunilor în acest sens.
„Este imposibil să asiguri aprovizionarea cu energie a Ungariei fără resursele energetice ruseşti şi asta nu are nimic de a face cu politica sau ideologia ci cu fizica”, a scris Szijjarto într-o postare pe Facebook.
Ungaria este singura ţară membră a Uniunii Europene al cărei lider, premierul Viktor Orban, a menţinut legături prietenoase cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, după decizia Moscovei de a invada Ucraina, în luna februarie 2022. Chiar înainte de vizita lui Szijjarto la Sankt Petersburg, Viktor Orban a declarat că vrea să extindă legăturile de afaceri cu Moscova în zonele care nu sunt afectate de sancţiunile occidentale impuse Rusiei.
Comentariile făcute joi de Peter Szijjarto au declanşat un răspuns puternic din partea Washingtonului. „Dependenţa Ungariei de energia rusească este periculoasă şi inutilă. Legile fizicii în Ungaria nu sunt diferite de legile fizicii din fiecare partener al Ungariei din UE, care au ales cu toţii să îşi reducă dependenţa de Putin”, a scris ambasadorul SUA în Ungaria, David Pressman pe Facebook.