Actualitate
Unii români vor avea și pensii duble după recalculare. Anunțul șefului CNPP: „Pot crește și cu 100%”
Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a declarat în exclusivitate la Antena 3 CNN, că peste trei milioane de pensionari vor primi măriri în urma procesului de recalculare, iar în cazul unora dintre ei creșterile vor fi substanțiale. De asemenea, el a adăugat că nicio pensie nu va scădea în urma acestei recalculări, pentru că e un principiu foarte clar stabilit de lege.
„Suntem în plin proces de recalculare. Am avut o întâlnire cu toți colegii mei din teritoriu, cu directori executivi și cu colegii, tot staff-ul managerial din cadrul caselor teritoriale de pensii pentru a monitoriza și a găsi împreună soluții pe viitor să finalizăm acest proces de recalculare în termenul asumat.
În momentul de față am o situație la zi, avem peste 50% din numărul dosarelor la nivel național au fost deja finalizate și cu calcul corect și cu decizie de pensie. Urmează să le trimitem către Compania Națională Poșta Română. Suntem în grafic, știm exact ce avem de făcut, nu avem întârzieri și sperăm cu toții ca pe data de 15 august, care este termenul limită, aceste decizii să fie transmise integral către colegii de la Compania Națională Poșta Română.
Ei să aibă timpul necesar între 15 august și 1 septembrie să transmită, vorbim de aproximativ cinci milioane decizii, către beneficiarul final, pensionarul, iar cu data de întâi, cu prima zi lucrătoare din luna septembrie, pensionarii își vor primi deja drepturile bănești recalculate, conform noii lege a pensiilor, vorbim de legea 360/2023”, a explicat Daniel Baciu.
Șeful Casei de Pensii a mai adăugat că, peste trei milioane de pensionari vor avea măriri în urma procesului de recalculare. De asemenea, în cazul unora dintre ei, creșterile vor fi substanțiale.
„În momentul de față, colegii mei au finalizat 50% din numărul total de dosare la nivel național. În mare majoritate pensiile vor crește. Noi estimăm că peste trei milioane de pensionari vor avea măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Creșterile, unele dintre ele, sunt substanțiale și aici mă refer la noutatea principală a noii legi a pensiilor, acele puncte de stabilitate care fac diferența”, a mai spus el.
El a mai explicat că toți pensionarii care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani primesc aceste puncte de stabilitate.
„Toți pensionarii care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 25 de ani primesc aceste puncte de stabilitate. Și aici avem cele trei paliere foarte clar stabilite de lege: între 25 și 30 de ani avem 0,5, între 30 și 35 avem 0,75, iar cei care au realizat peste 35 de ani, contributiv, au chiar un punct în plus, care li se adaugă la pensie pentru fiecare an lucrat peste acest stagiu de 35 de ani, iar aici creșterile sunt destul de substanțiale. Avem creșteri de peste 80, chiar și peste 90%. Acolo unde avem niște stagii de cotizare mari și vorbim de stagii de cotizare, aici vorbim de stagii de cotizare de peste 40 de ani. Nu vreau să generalizăm, că toate pensiile se vor dubla. Peste trei milioane de pensii vor crește. Monitorizez zilnic această situație și vreau să vă spun că colegii mei în teritoriu lucrează la un ritm foarte susținut în această perioadă. Se lucrează în două schimburi, la casele de pensii se lucrează sâmbăta și duminica, astfel încât acest proces îl ducem la final. Noi suntem foarte conștienți de această mare așteptare pe care o au pensionarii și această reformă a sistemului public de pensii”, a mai spus Baciu.
Decizia de recalculare a pensiei
Șeful Casei de Pensii a mai adăugat că, practic, cu această nouă lege a pensiilor se încearcă îndreptarea tuturor inechităților care s-au adunat de-a lungul timpului.
„Au fost atâtea modificări legislative, astfel încât în momentul de față avem doi pensionari în plată, pensionați în momente diferite, unde legislația era diferită în momentul de față, cu cuantumuri ale pensiei total diferite, având aceeași contributivitate, ceea ce nu este în regulă. Practic, prin noua formulă de calcul, asta încercăm să eliminăm, astfel încât să respectăm un principiu foarte simplu: la contributivitate egală va trebui să avem pensii egale în plată”, a mai afirmat el.
Întrebat care este media procentului de creștere, el a explicat că depinde de istoricul profesional al fiecărui pensionar, în funcție de anii de cotizare, de stagiul de cotizare realizat și creșterile sunt de la 1% la 100%.
„Creșterile sunt de la 1% la 100%, dar noi sperăm că până în acest moment procentul mediu de creștere este undeva de chiar peste 20%. Nu am finalizat aceste dosare, suntem la un procent de 50%, dar continuăm să lucrăm, astfel încât undeva la 15 august noi să finalizăm ceea ce este partea Casei Naționale de Pensii, să livrăm aceste decizii către Poștă și ei să aibă un timp necesar ca să ajungă să expedieze acest document de informare către beneficiarul final, către pensionari”, a mai spus Baciu.
Daniel Baciu a explicat și cum va arăta decizia de pensie pe care o vor primi pensionarii la domiciliu.
„Da. În primul rând vreau să vă spun că acest plic în care este introdusă, practic, decizia de pensie în urma recalculării se transmite în format cu confirmare de primire, deci el se înmânează personal destinatarului final, pensionarului, nu se pune în cutia poștală, deci el are această confirmare de primire. Deci în această perioadă, 15-1 septembrie, pensionarii ar trebui să fie la domiciliu pentru a primi aceste plicuri cu informația privind decizia de recalculare, conform noii legi a pensiilor. Iar dacă ne uităm pe acest document în prima parte, avem datele de identificare ale pensionarului – numărul de dosar de pensie, nume, prenume, codul numeric personal, numărul dosarului de pensie, tipul pensiei. Pentru că sunt mai multe tipuri de pensie în sistemul public – pensie de limită de vârstă, pensie anticipată, pensie de invaliditate sau pensie de urmaș. După aceea, jos, imediat după aceste date de identificare, avem clar identificat care este valoarea pensiei înainte de recalculare. După aceea avem tot ceea ce înseamnă stagii de cotizare. Da, cu toate componentele. Vorbim de stagiu de cotizare contributiv, stagiu de cotizare necontributiv, stagiu de cotizare asimilat și stagiul din sisteme neintegrate sistemului public de pensii, adică aici se vede exact structura stagiilor de cotizare, iar jos este evidențiat foarte clar stagiul de cotizare contributiv asupra căruia se aplică acele puncte de stabilitate. Iar după aceea avem exact numărul de puncte, numărul de puncte de stabilitate și numărul total de puncte. La punctul c și punctul d. Formula de calcul este numărul total de puncte care se compune din numărul de puncte contributive și acele puncte de stabilitate care se acordă pensionarilor cu stagii de cotizare mai mari de 25 de ani se înmulțește cu valoarea punctului de referință, se numește VPR, rezultând noul cuantum al pensiei care este foarte clar evidențiat aici. La punctul f avem exact cuantumul pensiei începând cu data de 1 septembrie”, a mai explicat Baciu.
Nicio pensie nu va scădea
Totodată, în urma acestui proces de recalculare nicio pensie nu va scădea, pentru că e un principiu foarte clar stabilit de lege.
„Dacă în urma aplicării acestei formule de calcul numărul de puncte înmulțit cu VPR ar ieși un cuantum mai mic al pensiei rămâne în plată cu cuantumul cel mai avantajos, respectiv cu cuantumul pe care deja îl are în plată. Deci, eventual, în cel mai rău caz, pensiile rămân la același nivel, dar o mare parte, o mare majoritate a pensionarilor vor primi majorări de pensie în urma acestui proces de recalculare”, a mai declarat șeful Casei de Pensii.
De asemenea, a mai fost întrebat și despre ce pot face românii care au primit prin poștă niște decizii cu pensia mai mică față de cea despre care știau.
„În primul rând, vreau să vă spun că aceste decizii de recalculare nu le-a primit absolut nimeni. Noi avem niște controale pe care le facem, nu numai acum, îl facem pe fiecare an, avem controale de specialitate ale Casei Naționale de Pensii. Noi avem un corp de control care verifică, există o tematică stabilită la începutul anului și verificăm și luăm prin sondaj dosarele și verificăm aceste dosare, plus că avem și organele abilitate ale statului. Aici vorbim de Curtea de Conturi, care ne face aceste controale tot așa, anual și acolo unde găsim diferențe, să știți că sunt diferențe, nu numai în minus, sunt și diferențe în plus pe care le găsim în calcul. Noi deja am afișat, am făcut public care a fost numărul de dosare verificate anul trecut și ceea ce avem în anul acesta. Dacă într-adevăr găsim o eroare, nu trebuie să o băgăm sub preș, nu trebuie să o acoperim. Ea trebuie să fie îndreptată și acest lucru fac colegii mei, fie că în controalele tematice pe care le fac, fie organele, v-am spus, instituțiile abilitate ale statului care au în competență să facă aceste verificări. Acest proces este unul normal și firesc, se face în fiecare lună și nu se face numai la noi, se fac în toate instituțiile publice, pentru că suntem o instituție publică și banul public este verificat de instituțiile abilitate ale statului. Nu are absolut nicio legătură cu procesul de recalculare. Nu înțeleg de ce s-a făcut această eroare, acest fake news, până la urmă, că, de fapt, de acest lucru este vorba, pentru că acest proces de recalculare vizează toate pensiile. Vorbim de cinci milioane de pensii care vor intra în acest proces de recalculare și v-am zis că în acest proces nicio pensie nu va scădea. Eventual pensiile rămân la același cuantum, dar o mare majoritate din pensionari vor primi majorări în urma acestui proces de recalculare”, a mai afirmat Baciu.
Punctele de stabilitate „reprezintă cea mai mare noutate din noua lege a pensiilor și fac diferența acolo unde există stagii de cotizare mari”, mai spune el, explicând că peste 25 de ani, pensiile vor fi considerabil mărite în urma aplicării noii formule de calcul”.
Totodată, Daniel Baciu, a mai explicat că românii care dețin cunoștințe solide despre sistemul public de pensii își pot face singuri calculul, pentru că acele puncte de stabilitate se acordă numai asupra stagiilor de cotizare contributive.
„Într-adevăr, dacă deții niște cunoștințe solide privind sistemul public de pensii poți să faci asemenea calcule, pentru că acele puncte de stabilitate se acordă numai asupra stagiilor de cotizare contributive, iar dacă vă uitați pe o decizie de pensii acolo oamenii poate au realizat și ei stagii de cotizare asimilate, gen stagiu militar, gen facultate, care se pun, dar nu se pun în calculul punctelor de stabilitate. Ele au un număr fix de puncte, care se adaugă la numărul total de puncte. Deci punctele de stabilitate se acordă numai exclusiv pe perioada efectiv contributivă, unde am contribuit cu contribuții de asigurări sociale la bugetul asigurărilor sociale de stat, deci numai dacă ai niște cunoștințe destul de temeinice privind sistemul public de pensii poți să faci acest calcul”, a mai spus el, recomandându-le românilor să aștepte acest plic cu decizia, pentru că atunci vor vedea exact.
Recalcularea se face cu datele pe care pensionarii le au la dosarul de pensie depus inițial
„Practic, noi am încercat ca această decizie să o simplificăm, să fie cât mai simplă și cât mai clară, să înțeleagă, să fie pe înțelesul fiecăruia, fiecărui pensionar, fie că are cunoștințe mai temeinice, fie că nu are aceste cunoștințe, să înțeleagă foarte clar ceea ce înseamnă vechiul cuantum, nou cuantum, stagiile de cotizare contributive și necontributive. Lucrurile acestea sunt evidențiate foarte clar în această decizie, pe care o să înceapă să o primească în intervalul 15-31 august”, a mai afirmat Baciu.
Șeful Casei de Pensii a mai explicat că recalcularea se face pe datele pe care fiecare pensionar le are la dosarul de pensie pe care l-a depus inițial.
„Noi, evident, această recalculare o facem efectiv pe datele pe care fiecare pensionar le are la dosarul de pensie pe care l-a depus inițial. Etapa unu înseamnă recalcularea tuturor dosarelor în plată, pe care le avem, iar toți acei pensionari care vor ieși ulterior datei de 1 septembrie va trebui să avem o altă aplicație, o nouă aplicație informatică care să respecte întocmai prevederile legii 360/ 2023. Acolo se lucrează, colegii mei sunt undeva pe final. Testăm zi de zi noua aplicație, astfel încât și după data de 1 septembrie, noii intrați în sistem, noii pensionari, să avem și pentru ei această soluție informatică de calcul al pensiilor, conform noii legi a pensiilor”, a conchis Daniel Baciu, la Antena 3 CNN.