Actualitate

Unii ruși evită cafeaua, considerată produs occidental, în favoarea ceaiului tradițional

Posted on

După ce mai multe decenii a funcționat cu cofeină, Moscova ar putea să-și redescopere gustul pentru ceai, deoarece unii din locuitorii capitalei Rusiei evită cafeaua, pe care o consideră un obicei venit din Occident, și îmbrățișează băutura mai tradițională ceaiul, transmite Reuters.

Andrei Kolbasinov, fondatorul lanțului de ceainării retro-chic Nitka, care înseamnă ”fir” în limba rusă, spune că afacerea sa se concentrează pe încercarea de a reînvia cultura pierdută a consumului de ceai din Rusia.

”Încercăm să reînviem ceainăriile rusești moderne. Înainte de Revoluția (din 1917), existau multe ceainării în Rusia, în special la Moscova. Din păcate, toate au dispărut în timpul perioadei sovietice”, a spus Kolbasinov. ”Acum cinci ani, existau doar cafenele peste tot. Încercăm să ne imaginăm cum ar fi arătat ceainăriile, dacă ar fi continuat să existe”, a adăugat Kolbasinov.

Compania sa are în prezent trei ceainării în Moscova și încă două în alte orașe.

Deși rușii sunt unii dintre cei mai mari consumatori de ceai din întreaga lume, aceștia beau ceai în principal acasă, de obicei cu gem, lămâie și dulciuri. Ca și în restul Europei, locuitorii ocupați ai orașelor sunt mai predispuși să ia o cafea la pachet decât să opteze pentru o ceașcă de ceai.

Dar, având în vedere că Rusia este în conflict cu Occidentul din cauza războiului din Ucraina, chiar și o simplă ceainărie reflectă modul în care țara s-a schimbat în ultimii trei ani și jumătate.

Unul din clienții Nitka, Kirill, care nu și-a dat numele de familie, a spus: ”ceaiul este… ei bine, este mai degrabă rusesc, cred. Are această căldură și confort de acasă”.

Kolbasinov a spus că popularitatea crescândă a ceainăriilor sale reprezintă ”o întoarcere spre interior”, pe măsură ce Rusia își redescoperă propriile tradiții culturale.

Deși o parte din ceaiul servit de Nitka este cultivat în Rusia, sancțiunile occidentale împotriva Rusiei au complicat importurile de ceai ale țării, a spus Kolbasinov. De exemplu, o parte din ceaiul Nitka provine din Nepal, dar sancțiunile au interferat cu lanțurile complexe de aprovizionare care leagă Rusia de țara sud-asiatică fără ieșire la mare.

O cantitate mult mai mare de ceai provine de la vecinul și aliatul Rusiei, China, precum și din Georgia, unde se cultiva o mare parte din ceaiul Uniunii Sovietice înainte de 1991. Niciuna dintre țări nu a impus sancțiuni Rusiei, iar ambele au extins legăturile economice cu Moscova după 2022.

Cele mai citite știri

Exit mobile version