Asigurări

UNSAR: Tarifele RCA sunt plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023, până în martie

Posted on

Tarifele RCA sunt deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023 până în luna martie a anului în curs, susţin reprezentanţii Uniunii Naţională a Societăţilor de Asigurare-Reasigurare din România (UNSAR), ca răspuns la solicitările unor transportatori care cer plafonarea tarifelor RCA.

Reprezentanţii UNSAR precizează că au „luat notă de anumite declaraţii făcute ieri (miercuri, n.r.) în contextul acţiunilor derulate de anumiţi transportatori care solicită autorităţilor, printre multe alte măsuri, şi plafonarea tarifelor RCA”.

„În spiritul unei bune informări a opiniei publice, venim cu o serie de clarificări. Tarifele RCA sunt deja plafonate. Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost deja plafonate la nivelul celor din 28 februarie 2023. Iniţial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. Nu ştim ce altă industrie se mai află într-o situaţie similară”, se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, dauna medie plătită în baza poliţelor RCA la trimestrul trei din 2023 a crescut cu circa 12% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2022, în timp ce despăgubirile nu sunt plafonate.

Totodată, asiguratorii plătesc taxe şi contribuţii în creştere, de la 6,6% pentru RCA în 2021, la circa 13% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA.

În plus, contribuţia asiguratorilor la FGA – Fondul de Garantare a Asiguraţilor a crescut de la 1% în 2021, la 7% în 2023 din valoarea primelor brute încasate la asigurarea RCA, din care 5% reprezintă împrumut dat de asigurători.

„Aceste contribuţii constituie o povară financiară semnificativă – bani ce sunt alimentaţi de către asiguratori din valoarea poliţelor plătite de toţi asiguraţii pe toate tipurile de asigurări generale, nu doar RCA. Nu se ştie când vor fi recuperate sumele împrumutate de asiguratori la FGA şi care va mai fi valoarea lor atunci, având în vedere inflaţia şi pierderea de dobândă”, susţin reprezentanţii UNSAR.

Tarifele RCA sunt calculate în funcţie de frecvenţa daunelor RCA şi de dauna plătită în cazul fiecărui accident. Conform UNSAR, frecvenţa daunelor RCA înregistrată în cazul autovehiculelor pentru transportul bunurilor este de aproape trei ori mai mare decât media pieţei.

Astfel, frecvenţa accidentelor produse de vehiculele de transport cu o masă de peste 16 tone este de 19,1%, faţă de circa 6,6%, cât este frecvenţa medie a daunelor RCA pentru toate tipurile de autovehicule.

„Cu alte cuvinte, din fiecare 100 de astfel de vehicule de transport înmatriculate, cel puţin 19 produc accidente în trafic soldate cu pagube materiale (de regulă de o gravitate semnificativ mai mare decât alte categorii de autovehicule) sau vătămări corporale şi decese. Mai mult, în plus faţă de frecvenţă, şi dauna medie despăgubită în baza poliţelor RCA pentru accidentele produse de aceste tipuri de autovehicule este semnificativ mai mare decât dauna medie înregistrată la nivelul întregului parc auto. Nu în ultimul rând, foarte multe daune se plătesc pentru accidente produse în afara ţării, în unele state neexistând limite de despăgubire pentru vătămări corporale sau deces ori chiar pentru daune materiale”, au explicat reprezentanţii UNSAR.

Prin urmare, comportamentul în trafic al fiecărui şofer afectează financiar toţi şoferii de RCA, precizează sursa citată.

„Tocmai de aceea, insistăm că trebuie să lucrăm la cauze şi nu la efecte, motiv pentru care UNSAR a iniţiat Coaliţia pentru Siguranţă Rutieră – un proiect de ţară prin care ne propunem să aducem laolaltă organizaţii diverse, companii şi autorităţi, cu un singur scop: creşterea nivelului de siguranţă pe şoselele din România şi reducerea frecvenţei accidentelor şi a numărului de victime ale acestora. Dacă măcar jumătate din determinarea şi energia celor care au protestat zilele acestea ar fi investită în prevenţie rutieră, nu doar că multe vieţi ar fi salvate, dar şi frecvenţa accidentelor rutiere, care influenţează primele RCA, ar arăta altfel. România continuă să fie, din păcate, campioană în Europa la accidentele rutiere”, se mai spune în comunicat.

Potrivit UNSAR, este nevoie de o schimbare profundă a legislaţiei RCA, aşa cum Guvernul a promis anul trecut.

„Actuala lege şi-a demonstrat limitele de atâtea ori, iar măsurile provizorii, aşa cum este cea de îngheţare a tarifelor RCA, nu rezolvă problemele de fond cu care se confruntă deopotrivă asiguraţii, persoanele prejudiciate şi asiguratorii. Soluţiile optime vin mereu în baza dialogului. Industria de asigurări e pregătită să ofere tot sprijinul tehnic pentru modificarea actualei legi RCA şi pentru a rezolva problema în amonte, nu la vărsarea râului. Trebuie lucrat la cauze, nu la efecte”, precizează UNSAR.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version