Transporturi

UNTRR acuză taxarea abuzivă a transportatorilor români de către autorităţile bulgare

Posted on

Foto: iStock

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) trage un semnal de alarmă cu privire la intensificarea „practicilor ilegale de control ale autorităţilor bulgare” şi solicită intervenţia imediată a Comisiei Europene şi a Guvernelor României şi Bulgariei pentru eliminarea noii taxe impuse abuziv transportatorilor români la intrarea în Bulgaria dinspre Turcia.

Într-un comunicat transmis vineri AGERPRES, UNTRR arată că aceste practici contravin flagrant principiilor europene şi necesită acţiuni urgente pentru stoparea imediată şi prevenirea extinderii abuzurilor împotriva transportatorilor români.

„Începând cu 15 iulie 2024, Agenţia Bulgară pentru Siguranţa Alimentară a introdus o măsură de dezinfecţie preventivă pentru toate vehiculele care intră în Bulgaria dinspre Turcia, motivată de situaţia epizootică din regiune. Conform cadrului legal, taxa stabilită pentru dezinfecţia exterioară a camioanelor de peste 3,5 tone este de 20 BGN (10 EUR) pentru vehiculele înmatriculate în străinătate. În mod abuziv, transportatorii români sunt obligaţi să plătească dublul acestei sume – 20 EUR în loc de 20 BGN – o taxă ilegală şi discriminatorie, care depăşeşte valoarea comunicată oficial.
UNTRR solicită stoparea acestor practici abuzive ale autorităţilor bulgare şi eliminarea imediată a taxei de dezinfecţie impuse de Bulgaria”, precizează organizaţia.

Potrivit sursei citate, taxa nu mai există la nicio altă frontieră europeană şi reprezintă o încălcare a dreptului la libera circulaţie pe piaţa unică, alături de celelalte măsuri anti-europene introduse de Bulgaria împotriva transportatorilor români.

„UNTRR a atras atenţia în numeroase rânduri asupra faptului că autorităţile bulgare creează bariere împotriva liberei circulaţii pe teritoriul pieţei unice, utilizând diverse metode pentru a obţine avantaje economice în defavoarea României. De anul trecut, şoferii români sunt discriminaţi în parcările de camioane din Ruse şi Vidin, plătind tarife de peste trei ori mai mari decât cele plătite de şoferii bulgari şi aşteptând în parcare până la 30 de ore, în timp ce transportatorii bulgari sunt lăsaţi să treacă frontiera. Transportatorii români se confruntă în prezent cu timpi de aşteptare de 20-36 de ore la intrarea din Bulgaria ajungând şi până la 3 zile de aşteptare. Cu toate acestea, autorităţile din Bulgaria nu au făcut niciun progres în ceea ce priveşte transparenţa şi monitorizarea operatorului acestor parcări de camioane, care a primit şi dreptul de a gestiona cozile virtuale de trecere a frontierei pentru vehiculele comerciale de marfă”, se mai precizează în comunicat.

În context, UNTRR solicită autorităţilor române ca şi transportatorii români să fie taxaţi la jumătate pentru trecerea podurilor Giurgiu şi Calafat.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 şi a înregistrat, de la înfiinţare până în prezent, peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Cele mai citite știri

Exit mobile version