Transporturi

UNTRR: Camioanele verzi, scutite de taxa de tranzitare a Bucureştiului

Posted on

Foto: iStock

Vehiculele comerciale cu propulsie electrică sau hibridă vor fi scutite de plata taxei de acces în Capitală, conform Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti din 31 ianuarie 2024, după ce Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR a solicitat acest lucru Primăriei Capitalei.

„Salutăm decizia Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care a înţeles că decarbonizarea transporturilor este o obligaţie asumată prin însăşi calitatea României de membru al comunităţii europene. Conform acordului politic la care au ajuns recent Consiliul şi Parlamentul European privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele, s-a stabilit un obiectiv extrem de ambiţios de reducere cu 45% a emisiilor camioanelor până în 2030. Din păcate, la finalul anului trecut România avea doar 5 camioane electrice înmatriculate, pe când în alte ţări europene precum Germania operează deja peste 800 camioane electrice”, a declarat Radu Dinescu, secretar general al UNTRR.

Potrivit acestuia, prin scutirea vehiculelor comerciale cu propulsie electrică sau hibridă de la plata taxelor de acces în Bucureşti, Primăria Capitalei acordă un sprijin real şi necesar transportatorilor rutieri pentru a putea face tranziţia către un transport comercial nepoluant în vederea decarbonizării activităţilor zilnice de distribuţie de alimente, medicamente şi bunuri de larg consum.

„Ne dorim să ia exemplu şi alte oraşe şi autorităţi pentru a oferi cât mai multe facilităţi acestui tip de vehicule, pentru a putea să le crească atractivitatea, în special în lipsa unei scheme de stimulare a achiziţiei acestui tip de autovehicule comerciale”, a mai spus Radu Dinescu.

Taxele eliminate prin Hotărârea Primăriei Capitalei sunt destul de consistente. Astfel, faţă de camioanele diesel, cele electrice sau hibride cu masa peste 40 de tone vor scuti 3.032 lei pe zi sau 26.000 de lei lunar pentru acces în zona A, iar cele cu masa de 5 – 7,5 tone vor scuti suma de 312 lei pe zi sau 2.700 de lei pe lună.

Pentru acces în zona B, camioanele ”verzi” cu masa de peste 40 de tone vor scăpa de taxa de 469 lei pe zi sau de taxa pe lună de peste 4.000 de lei, iar cele de 5 – 7,5 tone de taxa de 86 lei pe zi sau 675 de lei pe lună pe care o plătesc acum camioanele diesel.

În plus, UNTRR mai cere Primăriei Capitalei eliminarea acestei taxe şi pentru camioanele verzi care au drept combustibil gazul natural comprimat (CNG) ori lichefiat (LNG), iar în viitor cele cu propulsie pe hidrogen.

De asemenea, transportatorii solicită şi sprijin guvernamental pentru introducerea unei scheme de subvenţionare a achiziţiei de camioane verzi, similară celor introduse în majoritatea statelor membre UE, precum şi sprijin pentru dezvoltarea infrastructurii staţiilor de alimentare cu combustibili alternativi.

Subvenţionarea achiziţiei camioanelor verzi, alături de măsurile de sprijin pe partea de operare, precum scutirea de la plata taxelor de acces în oraşe sunt măsuri vitale, atâta timp cât acestea ajung să coste şi de trei ori mai mult decât cele alimentate cu combustibili fosili.

O altă măsură extrem de necesară susţinută de UNTRR este creşterea greutăţii maxime admise a camioanelor electrice la 44 tone, pentru a compensa greutatea suplimentară a bateriilor de până la 6 tone, fără a afecta eficienţa operaţională a transportatorilor rutieri care investesc în noile tehnologii, mult mai costisitoare.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Cele mai citite știri

Exit mobile version