Transporturi

UNTRR solicită stabilirea unei date ferme pentru intrarea României în Schengen cu frontierele terestre, în 2024

Foto: iStock

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România salută acordul politic la care s-a ajuns privind extinderea Spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024, dar solicită autorităţilor române şi europene stabilirea unei date clare pentru aplicarea Schengen şi la frontierele terestre, începând din 2024.

„Aderarea la spaţiul Schengen este un pas important şi mult aşteptat de pasagerii români şi operatorii de transport, care trebuia realizat încă din 2011, când instituţiile europene au constatat ca România îndeplineşte toate condiţiile tehnice de aderare la Schengen. Având în vedere că toate datele pasagerilor sunt la dispoziţia operatorilor de transport aerieni, extinderea spaţiului Schengen cu România la frontierele aeriene putea fi realizată de mult timp. Întârzierea este evident că nu are absolut nicio justificare de natură tehnică, şi este doar una politică, membrii clubului UE au ales să pedepsească România şi Bulgaria şi să le reducă competitivitatea în tot acest timp, înfrânându-le şi potenţialul de dezvoltare. Acum însă, intrarea României în spaţiul Schengen cu frontierele terestre este o urgenţă pentru transportatorii rutieri de mărfuri a căror eficienţă este sever penalizată în prezent prin timpii extrem de mari de aşteptare (circa 30-36 ore zilnic între România şi Bulgaria) şi pentru operatorii de autocare, pentru a evita povara administrativă semnificativă legată de noile obligaţii de verificare a datelor pasagerilor în sistemele europene de autorizare a călătoriilor EES şi ETIAS începând de anul viitor”, a declarat secretarul general al UNTRR, Radu Dinescu, conform unui comunicat al organizaţiei remis, joi, AGERPRES.

Potrivit sursei citate, sistemul de intrare/ieşire (EES) vizează pasagerii din afara UE care au nevoie de o viză de intrare simplă sau dublă pentru a intra în spaţiul Schengen, în timp ce Sistemul european de informaţii şi autorizare de călătorie (ETIAS) asigură verificarea pasagerilor non-UE care sunt scutiţi de obligaţia de a avea o viză pentru şederea vizată pe teritoriul statelor membre.

„În cazul României – ţara UE, dar non-Schengen aplicarea obligaţiilor ETIAS şi EES va genera o povară administrativă semnificativă pentru operatorii români de transport de persoane. România, prin poziţia sa strategica, joacă un rol esenţial în asigurarea eficienţei şi coeziunii transportului rutier la nivel european. Cu toate acestea, absenţa României din Spaţiul Schengen creează bariere administrative şi logistice, afectând direct industria transporturilor rutiere şi generând costuri semnificative pentru
operatorii români”, susţin transportatorii.

Conform analizei UNTRR de anul acesta privind impactul neaderării la Schengen din perspectiva transportului rutier de marfa, industria transporturilor rutiere are pierderi de 2,41 miliarde euro.

„Solicităm stabilirea de urgenţă a unei date fixe pentru intrarea României în Schengen şi cu frontierele terestre, iar dacă există cerinţe speciale acestea să fie clar menţionate pentru a avea un sistem de referinţă exact cu privire la calendarul aderării şi obiectivele de atins. Criteriile pe care ceilalţi membri ai clubului UE le vor ca România şi Bulgaria să le îndeplinească, nu trebuie să exceadă cadrul general şi condiţiile tehnice de acces în spaţiul Schengen”, a spus Radu Dinescu.

Reprezentanţii UNTRR subliniază că industria transporturilor rutiere, cel mai mare exportator de servicii al României cu 7,66 miliarde euro în 2022, este cea mai afectată ramură economică de neaderarea la Schengen a României.

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) este o organizaţie profesională şi patronală, neguvernamentală, independentă, apolitică, fondată în 1990 pe principii democratice, care promovează şi apără interesele transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise – operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

Cele mai recente știri

To Top