Actualitate

USR acuză Guvernul Ciolacu că nu vrea să stopeze folosirea maşinilor instituţiilor publice în scop personal

Posted on

Uniunea Salvaţi România a acuzat, duminică, Guvernul Ciolacu că nu vrea să stopeze folosirea maşinilor instituţiilor publice în scop personal, în afara programului de lucru sau chiar în vacanţe, în condiţiile în care o iniţiativă legislativă a acestui partid ar fi primit aviz negativ din partea Executivului PSD – PNL.

Potrivit unui comunicat al USR transmis AGERPRES, această măsură ar ajuta la reducerea cheltuielilor statului şi s-ar proteja şi mediul înconjurător.

„Statul român cheltuie sume uriaşe cu consumul de combustibil, în condiţiile în care în aproape jumătate din timp maşinile instituţiilor publice sunt folosite ilegal. Doar la nivelul ministerelor, fără a se lua în calcul instituţiile din subordine, în anul 2022 s-au cheltuit 232.590.136,19 lei, în creştere faţă de 2021, când s-au cheltuit 170.082.763,06 lei, şi faţă de 2020, când s-au cheltuit 155.517.752,60 lei. Îmi este tot mai clar că actuala guvernare nu vrea să oprească nici creşterea cheltuielilor statului, nici furtul din instituţii. Sunt interesaţi doar de sinecuri, posturi pentru pilele de partid şi pensii speciale, în timp ce pe românii de rând îi împovărează cu noi taxe şi impozite”, a afirmat deputatul Brian Cristian, iniţiatorul proiectului legislativ, citat în comunicatul USR.

Conform USR, dotarea maşinilor instituţiilor publice cu sisteme GPS pentru monitorizarea şi localizarea flotei auto ar fi rezolvat problema, după cum s-ar fi demonstrat la Primăria Câmpulung Muscel, condusă de Elena Lasconi, unde consumul de carburant a scăzut cu 70%.

Brian Cristian a menţionat, totodată, că, în timpul documentării pentru elaborarea iniţiativei legislative, a constatat că statul nu ştie câte autovehicule are în total, această informaţie putând fi obţinută doar prin cereri depuse către fiecare instituţie în parte şi adunarea datelor individuale.

Cele mai citite știri

Exit mobile version