Actualitate
USR va susţine bugetul pe 2026 în forma agreată în coaliţie şi propusă de Guvern şi nu va depune amendamente
În contextul dezbaterilor pe bugetul de stat pentru 2026 şi al încercărilor Guvernului de reducere a cheltuielilor publice, USR anunţă luni că depune proiecte de lege pentru desfiinţarea a şase instituţii publice fără utilitate demonstrabilă, create şi alimentate din banii cetăţenilor doar pentru a asigura sinecuri apropiaţilor vechilor partide. USR mai spune că va susţine bugetul pe 2026 în forma agreată în coaliţie şi propusă de Guvern şi nu va depune amendamente.
„Am convenit la crearea acestei coaliţii de guvernare, atunci când situaţia bugetară era disperată, că vom desfiinţa aceste instituţii. Ulterior, partenerii de guvernare s-au făcut că plouă. Am insistat în coaliţie în mai multe rânduri, am oferit textele de lege pentru a fi asumate de coaliţie. Nu s-a dorit. Vom depune proiectele de lege pentru ca românii să vadă cum votează fiecare partid din Parlament”, a declarat senatorul USR Cristian Ghinea, iniţiator al pachetului de legi şi fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
”USR a spus deja că nu mai acceptă creşteri de taxe pentru cetăţeni şi nici creşterea notei de plată pentru generaţiile viitoare, creşterea datoriilor pe care vor trebui să le achite copiii şi nepoţii noştri. Cerem, aşadar, partenerilor de coaliţie să respecte ceea ce ne-am asumat împreună, într-un contract semnat acum mai puţin de un an. Pentru ca oamenii să aibă mai mulţi bani în buzunar, ceea ce doreşte şi USR, trebuie să tragem frâna de mână la cheltuielile statului”, afirmă Diana Stoica, lidera deputaţilor USR.
Sorin Şipoş, liderul senatorilor USR, a menţionat că USR va susţine bugetul pe 2026 în forma agreată în coaliţie şi propusă de Guvern şi nu va depune amendamente.
”Nu am uitat lecţiile anilor anterior, când deficitele prognozate la începutul anului au ajuns să fie mult mai mari la finalul anului şi a fost nevoie de împrumuturi tot mai multe, la dobânzi tot mai mari. Suntem un partid responsabil şi ne uităm la viitor, vrem să ne ţinem promisiunea de a ne încadra într-un deficit de 6,2-6,3% din PIB”, precizează Sorin Şipoş.
Cele şase proiecte ale USR propun abrogarea legilor de înfiinţare pentru:
– Academia Oamenilor de Ştiinţă (AOSR). Pseudo-academie, numără 199 de membri (cu indemnizaţii lunare între 837 şi 1.675 de lei) şi 67 de angajaţi. Membrii includ numeroşi foşti politicieni, demnitari, persoane condamnate penal sau asociate cu structuri represive ale fostului regim comunist, ceea ce compromite orice pretenţie de excelenţă academică. Cele aproximativ 12 milioane de lei care ar fi economisite prin desfiinţarea AOSR pot fi direcţionate către programe de cercetare cu impact demonstrabil.
– Academia de Ştiinţe Medicale (ASM). Pseudo-academie în subordinea Ministerului Sănătăţii, cu 160 de membri titulari (în contrast flagrant cu cele 8 locuri pe care le are secţia de ştiinţe medicale din Academia Română). Membrii titulari beneficiază pe viaţă de o indemnizaţie lunară egală cu salariul mediu pe economie, deşi ASM nu a avut poziţii publice relevante după anul 2012 şi nu a jucat niciun rol vizibil în timpul pandemiei de COVID-19, una dintre cele mai grave crize sanitare din istoria recentă. Economia preconizată: peste 3,5 milioane de lei anual.
– Academia de Ştiinţe Tehnice (AST). Autodefinită drept „academie”, instituţia nu produce cercetare, nu dezvoltă proiecte relevante şi nu are impact asupra industriei sau învăţământului tehnic, având exclusiv scopul de a plăti indemnizaţii pentru cei 95 de membri (55 membri titulari, 40 membri corespondenţi). Dovada stă în faptul că 99,25% din bugetul anual al ASTR (de aproximativ 4 milioane de lei) este utilizat pentru indemnizaţiile membrilor, salarii şi cheltuieli de funcţionare.
– Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului (ISACCL). O altă structură cu pretenţii academice globale, fără rezultate însă, care funcţionează aproape exclusiv din subvenţiile primite de la bugetul de stat. În 2025, a avut un buget de 3,36 milioane lei, din care 2,7 milioane lei s-au cheltuit pe salarii şi 0,5 milioane lei pentru bunuri şi servicii. 0 lei pentru publicaţii!
– Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO). Un institut fantomă, fără impact real în domeniul drepturilor omului, dar cu finanţare constantă din bani publici. IRDO este condus de un consiliu director format din 7 membri, un director şi un director adjunct, pentru un aparat de aproximativ 22 de angajaţi, dintre care 7 sunt personal administrativ. În peste 30 de ani de existenţă, IRDO a avut doar doi directori, fără limită de mandat, fără criterii de performanţă şi fără obligaţii reale de transparenţă. În 2025, a avut un buget de 1,5 milioane lei, din care aproximativ 1 milion de lei a fost pentru salarii, restul pentru cheltuieli curente.
– Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD). Un alt pseudo-institut, fără contribuţie reală la cunoaşterea istorică. Încă de la înfiinţare, în anul 2004, IRRD a fost organizat ca o structură politică, nu ca un institut de cercetare: primii 25 de membri ai Colegiului Naţional au fost numiţi direct de Ion Iliescu, având statut pe viaţă. Acelaşi Ion Iliescu a fost şi primul preşedinte al institutului, funcţie pe care a deţinut-o până în anul 2021. IRDD are aproape 40 de angajaţi, iar în 2025 a avut un buget de 2,3 milioane de lei.
USR spune că a mai încercat şi în trecut desfiinţarea pseudo-academiilor şi institutelor inutile (prin proiecte de lege distincte) sau măcar decuplarea lor de la bugetul de stat (prin amendamente la legile bugetului de stat). Demersurile au fost însă respinse, sistematic, de celelalte partide.
”Nu renunţăm, vom face în continuare toate demersurile parlamentare, până când vom convinge şi celelalte partide că trebuie stopate sinecurile, iar bugetul de stat nu mai este tratat ca puşculiţa de partid”, precizează formaţiunea.