România riscă să piardă până la 300 de milioane de euro din finanţarea pentru calea ferată Braşov-Sighişoara, obţinută în mecanismul financiar anterior pe Instrumentul Conectarea Europei (CEF), din cauza faptului că nu a făcut lucrări în ultimii circa 7 ani, a declarat marţi, la Strasbourg, comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.
„Pot să vă spun că există posibilitatea, riscul, de a pierde până la 300 de milioane de euro din finanţarea pe Braşov-Sighişoara pe cale ferată, un proiect care a fost depus în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei în mecanismul financiar anterior, deci nu cel curent, iar acolo, din cauza faptului că nu s-au efectuat lucrări, este posibil ca acei bani să fie pierduţi. Sunt două variante: ori se recunoaşte acest fapt, ori se mai fac măcar parţial anumite lucrări ca să nu se piardă în totalitate”, a declarat Vălean în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români.
Ea a precizat că, „din înţelegerea noastră”, nu s-au realizat lucrări în ultimii circa şapte ani la acest proiect.
„Am mai discutat despre defazarea proiectelor din Connecting Europe Facility, dar acum s-a ajuns la o limită, nu mai poate fi prelungită”, a mai spus Vălean.
Ea a remarcat totuşi faptul că România a accesat bani de la bugetul general competitiv al CEF, la care ţările membre au acces în afară de un buget garantat al lor, care pentru România este de 763 de milioane de euro.
„Trebuie să spun că, pentru prima dată de când există acest mecanism, România a accesat bani din bugetul competitiv. Asta şi datorită faptului că m-am asigurat că experţii Comisiei sunt întotdeauna la dispoziţie. Şi acum vor avea, în noiembrie, o întâlnire cu cei de la Ministerul Transporturilor, pentru a trece din nou în revistă proiectele, a sprijini în pregătire şi în aplicarea acestor proiecte, tocmai pentru a avea a spori gradul de absorbţia al României”, a afirmat ea.
În primul apel de proiecte în cadrul acestui mecanism, România a luat 119 milioane de euro pentru trei proiecte, iar în al doilea call România a primit 559 milioane de euro.