Actualitate

Valul de concedieri începe să lovească România

Posted on

Foto: iStock

Deciziile de reducere a schemelor de personal luate în ultimii aproape doi ani de numeroase firme globale, active cu precădere în zona de tehnologie, ajung treptat să fie replicate și la nivelul economiei autohtone. Sunt de vină schimbările induse de pandemie, inteligența artificială, creșterile nesustenabile de costuri ori suntem în prima fază a unei noi crize?

Primele semne au apărut prin toamna lui 2022, când nume mari din zona de tehnologie au început să anunțe că vor renunța la o parte din angajați. Meta, de pildă, cea care operează Facebook, Instagram și WhatsApp, a trimis acasă circa 11.000 de salariați în noiembrie 2022, alte 10.000 de concedieri fiind anunțate în mai 2023. „Am spus că o parte din munca noastră va implica eliminarea unor locuri de muncă și asta va fi atât pentru construirea unei companii mai suple, mai tehnice, cât și pentru îmbunătățirea performanței noastre de afaceri”, își explica decizia fondatorul companiei, Mark Zuckerberg.

Și Google și-a micșorat efectivele cu 12.000 de posturi la începutul lui 2023, alte concedieri, de această dată ceva mai mici, având loc și în 2024. „Avem obiective ambițioase și vom investi în principalele noastre priorități în acest an. Realitatea este că trebuie să facem alegeri dificile pentru a crea capacitatea pentru aceste investiții”, a arătat CEO-ul Google, Sundar Pichai.

La rândul său Tesla a dezvăluit anul acesta că își va reduce forța de muncă globală cu circa 10%, fiind vizate departamentele de software, service și inginerie. Asta în timp ce gigantul Amazon, care are și în România peste 4.000 de angajați, desființase anul trecut, la nivel global, peste 20.000 de posturi. Aproape la fel de multe ca cele la care a renunțat grupul de consultanță și IT Accenture, cu o prezență solidă și în România, care a anunțat în 2023 concedierea a 19.000 de angajați pe o durată de 18 luni.

Și Stellantis, grup format prin fuziunea dintre PSA (Peugeot-Citroen) și FCA (Fiat Chrysler), a concediat, începând cu 31 martie, 400 de lucrători din zona de software și inginerie. Deși a obținut profituri record anul trecut, compania a invocat „incertitudinile fără precedent” și „condițiile de piață dificile” pentru a-și justifica decizia. Asta în timp ce Continental, unul dintre cei mai mari angajatori privați din România (unde are peste 19.000 de salariați), a anunțat în toamna lui 2023 concedieri masive la nivel global. Producătorul german de componente auto și anvelope urma să renunțe la mai multe mii de angajați ca urmare a unui proiect de restructurare ce ar fi trebuit să reducă cheltuielile cu circa 400 de milioane de euro pe an începând din 2025.

IT-iștii, cei mai afectați

Iar reducerile de personal ce păreau să afecteze doar companiile de tehnologie occidentale (și aproape exclusiv filialele lor din America de Nord sau Europa de Vest) au început, treptat, să se simtă și în România. Până acum un an, de pildă, George T. credea că jobul lui de programator la o firmă din București este garantat, la fel cum garantate păreau a fi și creșterile periodice ale salariului. ‚Acum nu mai sunt la fel de optimist, tot mai multe firme IT din România au început să renunțe la unii dintre angajați sau cel puțin au înghețat bugetele de cheltuieli, ceea ce înseamnă că nici lefurile nu vor mai fi majorate în viitorul apropiat”, spune el. De altfel, conform unui recent sondaj online printre angajați din sectorul IT&C, aproape jumătate dintre respondenți au afirmat că firma lor a făcut sau se pregătește să facă restructurări, cu circa trei sferturi dintre companiile de outsourcing fiind afectate de disponibilizări.

Printre firmele de software care au anunțat concedieri se numără, conform diferitelor relatări din media, Oracle, care ar urma să renunțe la 184 de angajați până la finele anului (dintr-un total de peste 4.300 pe care îi are în România). Restructurări ar fi fost anunțate și în cazul unei firme românesti de software, Cognizant Softvision.

„Și noi am renunțat anul trecut la circa 30 de poziții de junior software engineer care erau în situația de bench (adică nu erau alocați niciunui proiect și nici nu urma să fie alocați vreunui proiect în viitorul apropiat). Însă cam toate firmele din domeniu au făcut asta și unele vor continua și în a doua jumătate a lui 2024”, dezvăluie unul dintre managerii unei mari companii IT din Capitală. „Sunt multiple motive pentru aceste decizii. Inteligența artificială își are rolul său, căci aceasta poate îndeplini acum sarcinile simple din zona de codare mult mai rapid și, desigur, mult mai ieftin. Dar contează și faptul că în timpul pandemiei toată lumea a vrut să fie prezentă în online și să-și digitalizeze cât mai mult activitatea, ceea ce a dus la o avalanșă de comenzi pentru firmele de IT. Acestea au angajat personal suplimentar, care acum nu mai este neapărat necesar. Nu în ultimul rând, costurile în IT în România au tot crescut și sunt similare cu cele din Italia, de pildă. Așa că mulți clienți se orientează spre piețe mai ieftine, cum ar fi India sau Vitenam”, explică el.

Nimeni nu e sigur

La prima vedere, valul de disponibilizări care a început să traverseze economia globală pare să fi afectat în România, deocamdată, doar zona de IT. Însă semne nu tocmai plăcute vin și dinspre alte industrii. „Este interesant că și mulți dintre clienții noștri au început procese similare de restructurare. Nu vă pot da nume, însă este vorba de firme foarte cunoscute din zona de retail, de curierat sau din sectorul financiar. Cu toții au demarat procese de reducere a schemei de personal. Și nu doar în zona de tehnologie, ci și în rest, de la HR, contabilitate și administrativ la lucrători comerciali sau curieri”, spune același manager de companie IT din București.

Și datele oficiale confirmă această tendință. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita, de pildă, a dezvăluit că o firmă de confecții din Odorheiul Secuiesc cu 400 de angajați intenționează să renunțe la până la 254 dintre aceștia. În primă fază fuseseră eliminate 130 de locuri de muncă, pe fondul scăderii comenzilor și creșterii cheltuielilor de personal. Asta în timp ce o altă companie, al cărui nume a fost păstrat de asemenea secret de autorități, a concediat în acest an 111 angajați în județul Dolj.

Tot în primele luni ale lui 2024 chinezii de la Haier Group au anunțat că vor renunța la circa 40% din personalul fabricii sale de frigidere de la Ariceștii Rahtivani, Prahova, inaugurată în urmă cu doar doi ani. Este vorba de circa 400 de persoane care își vor pierde locurile de muncă. Presa a relatat recent și despre decizia furnizorului de componente auto Forvia, care se pregătea să elimine circa 10.000 posturi în Europa (respectiv aproximativ 13% din forța sa de muncă de pe continent) în următorii cinci ani. Măsura urma să afecteze și compania Hella România, parte a grupului Forvia, însă deocamdată se pare că reducerile de personal în acest caz nu vor afecta angajații existenți, ci se vor face prin blocarea posturilor vacante.

Nici zona de media nu a fost scutită de reașezări. Canalele de televiziune Orange Sport urmează să-și înceteze emisia începând cu data de 1 iulie, iar o parte dintre angajați se vor găsi în situația de a fi nevoiți să-și caute alte joburi.

Motive de optimism?

Una peste alta, ultimele date de la Institutul Național de Statistică arată că tendința descrisă mai sus nu este încă vizibilă. La finele lunii martie numărul de șomeri înregistrați era de 441.000 (cu 13.000 mai puțini decât în martie 2023 și cu 25.000 mai puțini decât în februarie 2024), în timp ce rata șomajului era de 5,3% (în scădere față de 5,5% în martie 2023 și 5,6% în februarie 2024).

Și cele mai recente informații privind numărul total al salariaților din economie sunt de natură să ne calmeze temerile, aceștia atingând la finele lunii februarie nivelul de 5,14 milioane (cu circa 2.000 mai mulți față de ianuarie și cu aproape 50.000 mai mulți față de februarie 2023). Însă este evident că nu ar strica să urmărim cu atenție statisticile ce vor fi publicate în lunile ce vin, deoarece acestea ar putea releva o realitate ceva mai puțin plăcută.

 

Cele mai citite știri

Exit mobile version