Vânzările cu amănuntul în Uniunea Europeană și zona euro au scăzut în luna mai comparativ cu luna aprilie, arată datele publicate luni de Eurostat.
Conform oficiului european, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,7% în zona euro și cu 0,8% în Uniunea Europeană, în luna mai 2025 comparativ cu luna aprilie 2025. Țările membre cu cele mai importante scăderi ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Suedia (minus 4,6%), Belgia (minus 2,5%) și Estonia (minus 2,2%). În România, vânzările cu amănuntul au scăzut cu 0,4% în luna mai, după un avans de 0,1% în luna aprilie.
În ritm anual, luna mai 2025 față de luna 2024, vânzările cu amănuntul au crescut cu 1,8% în zona euro și cu 1,9% în Uniunea Europeană. În acest caz, vânzările cu amănuntul au crescut mai puternic în România decât în UE, grație unui avans de 2,3%. Țările membre cu cele mai importante creșteri ale vânzărilor cu amănuntul au fost: Cipru (7,9%), Bulgaria (7,2%) și Luxemburg (6,3%).
În cazul României, conform datelor publicate anterior de INS, în mai 2025 comparativ cu aprilie 2025, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a crescut, pe ansamblu, cu 0,1%, datorită creșterii înregistrate la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+2,6%) și la vânzările de produse nealimentare (+1,1%).
Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, afacerile din comerț au scăzut, pe ansamblu, cu 0,5%, în mai față de aprilie, ca urmare a declinului înregistrat la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-1,1%) și la vânzările de produse nealimentare (-0,2%).
Comparativ cu luna mai 2024, volumul cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul (cu excepția comerțului cu autovehicule și motociclete), serie brută, a înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 2,5%, datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+6,3%). Scăderi au înregistrat comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (-1,4%) și vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun (-0,2%).
Pe serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, în luna mai 2025, comparativ cu luna mai 2024, afacerile din comerț au înregistrat o creștere, pe ansamblu, cu 2,7%, datorită creșterii înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+7,7%) și la comerțul cu amănuntul al carburanților pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%). Vânzările de produse alimentare, băuturi și tutun au scăzut cu 1%.