Transporturi
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au crescut cu 33,5% în octombrie
Vânzările de autoturisme Dacia în Europa au înregistrat în octombrie un avans de 33,5%, iar cota de piaţă a producătorului de automobile a urcat la 4,4%, de la 3,8% în perioada similară din 2022, arată datele publicate marţi de Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Datele statistice sunt valabile pentru statele din Uniunea Europeană, Marea Britanie şi ţările din Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (EFTA), respectiv Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia.
Un număr de 46.222 de autoturisme Dacia au fost înmatriculate în octombrie în Europa, comparativ cu 34.625 în perioada similară din 2022.
Aproape toţi marii producători auto au raportat creşteri ale vânzărilor în octombrie: grupul Renault (24,4%), grupul Stellantis (10,8%), grupul Volkswagen (10,4%), Mercedes-Benz (11,8%), în timp ce Ford a raportat un declin de 12,2%.
În primele zece luni din acest an, livrările de autoturisme Dacia au crescut cu 21,2% în Europa. Înmatriculările de autoturisme Dacia în Europa s-au cifrat la 464.902 unităţi, în creştere faţă de perioada ianuarie-octombrie 2022 (383.631 vehicule).
De asemenea, toţi marii producători auto au raportat creşteri ale vânzărilor în primele zece luni din acest an: grupul Volkswagen (21,7%), grupul Renault (21%), Mercedes-Benz (9,3%), grupul Stellantis (6%) şi Ford (3,4%).