Profil de antreprenor

Vânzătoarea de timp

Posted on

După un inedit parcurs antreprenorial, Corina Olaru a mizat și pe domeniul ospitalității, unde a ales un business ieșit din tipare: un concept-house în care avea să găzduiască nume sonore din industria cinematografică precum Joey King, Mary-Louise Parker, Logan Lerman sau Amit Gupta. Aflat în lumina reflectoarelor din 2021, businessul care a primit numele de Room 12 a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de circa 600.000 de euro.

În studenție, Corina Olaru s-a apucat de fotografie. Avea 25 ani și studia la acea vreme arte plastice. După căutări și încercări, s-a îndreptat către fotografia de studio, care presupunea decoruri, lumină, compoziție și culoare. Altfel spus, era vocabularul artei plastice exprimat într-o altă tehnică. Și-a deschis propriul studio și a ajuns să colaboreze cu agenții de publicitate sau reviste de fashion și life-style. Acesta însă nu s-a transformat într-o afacere „adevărată”, așa că, în 2017, a făcut tranziția la designul de interior. Apoi, în urma pasiunii sale pentru CrossFit, în 2019 a ajuns să fondeze, alături de un asociat, și The Forge, o sală de functional fitness. Ca o continuare firească a activității de designer, ea pus temeliile firmei de hospitality care operaționalizează astăzi Room 12 și aplicației Artful Living, prin intermediul căreia se pot solicita servicii premium la domiciliu. Și, tot activitatea de designer i-a deschis calea de-a intra în acționariatul Retros Gallery, o afacere cu mobilier vintage. 

Chiriile personalizate, afaceri cu personalitate

Prin Room 12, clădirea rezidențială din Primăverii, Corina Olaru închiriază apartamente de la proprietar, pe care le subînchiriază ulterior, pe termen scurt și mediu, oaspeților săi, adăugând servicii complexe de ospitalitate la standarde ridicate. „Viziunea mea a fost de oferi oaspeților oportunitatea de a se focusa pe ce este mai important pentru ei, să fie confortul din spatele succesului. Fiecare apartament are un design diferit și spune o altă poveste menită să creeze o stare de spirit, concierge, asistent personal, sală de sport, magazin de gastronomie”. Mai bine spus, un mic colț de rai, în care oamenii să se simtă acasă și unde să aibă alături o echipă care-i susține în orice au nevoie. Antreprenoarea este convinsă că ceea ce oferă în realitate, dincolo de standardele de calitate, este timpul. „Tocmai discutam cu un antreprenor care-mi menționa faptul că Elon Musk considera timpul singura monedă reală, în timp ce eu obișnuiam să-l citez pe Seneca – alt timp nu am”, spune ea. 

Room 12 a pornit de la un proiect care nu avea neapărat legătură cu industria ospitalității. Dar, odată ce a văzut potențialul, antreprenoarei i-a venit și inedita idee de business. „Începusem de curând să fac design interior, făcusem cam patru proiecte, unele doar la nivel de creație, fără implementare, când actualul proprietar al clădirii mi-a solicitat opinia înainte de achiziție”. Astfel, a pornit cu o temă de design și a dezvoltat un concept de hospitality. Finanțarea noii afaceri s-a bazat, de fapt, pe un parteneriat, proprietarul locației fiind încântat de propunerea Corinei Olaru. „El a susținut amenajarea clădirii în sensul proiectului. Afacerea de ospitalitate am susținut-o din remunerația pentru serviciile de design, concept, marketing și creare de brand al proiectului”. Astăzi, la doi ani de la lansare, Room 12 se apropie de un break-even operațional și de stabilitate. „Estimăm că în următoarele șase luni vom intra în această nouă etapă. Oferta noastră este destul de vastă și se extinde și către membri comunității, nu doar locatarilor. Lucrăm să dezvoltăm în multe direcții ceea ce putem oferi către viitorii membri și cu siguranță aceste direcții vor avea un impact pozitiv în business”, explică antreprenoarea. 

Room 12 se adresează antreprenorilor sau persoanelor din mediu de business, diplomaților cu misiuni în București pe diverse perioade și celor care activează în domeniul creativ. „Aici ne bucurăm și suntem onorați că ne-au trecut pragul actori și regizori renumiți”. Până astăzi, printre locatarii Room 12 s-au numărat nume sonore precum Joey King, Mary-Louise Parker, Logan Lerman sau Amit Gupta. 

Cea mai mare provocare, își amintește astăzi, a fost aceea de a defini un concept care nu există, pornind de la ce a considerat că este o nevoie. Pe urmă, să recruteze oamenii potriviți care să se adapteze la ceva nou și neclar. Rezultatele de până acum arată că a reușit să găsească tot ceea ce își dorea.  

Anul trecut, cumulat, companiile din care face parte au ajuns la o cifră de afaceri puțin sub un milion de euro, dintre care 600.000 de euro revin proiectului Room 12. „Nu sunt o persoană a cifrelor, întrucât educația mea este în arte plastice. M-am lăsat ghidată în înființarea acestor afaceri mai mult de spiritul meu de observație, care m-a ajutat să sesizez nevoi în piață, și de bunul simț”. 

La ora actuală, cele cinci firme în care este implicată Corina Olaru au 25 de angajați. „Suntem într-o perioadă de definire a rolurilor și pozițiilor și am început definirea unui model de business în care să ne axăm pe o echipă foarte tânără. Cred mult în potențialul tinerilor dacă-și găsesc pasiunea într-un domeniu și sunt introduși într-un mediu care le oferă susținere și îndrumare. Îmi doresc să ofer contextul în care echipe tinere să învețe, să se dezvolte și apoi să ducă mai departe viziunea și valorile noastre”. Room 12 și aplicația Artful Living sunt prezente, astăzi, doar în București. „În privința aplicației Artful Living planul este să fim prezenți în câteva orașe din țară în următoarele șase luni”, anunță antreprenoarea. Retros Gallery este prezent internațional prin magazinul online, iar Room 12 are în plan o locație nouă. Pentru dezvoltarea Arful Living, Corina Olaru prevede o finanțare în următoarea perioadă de 150.000 de euro. „Vom decide dacă este cazul să ne îndreptăm către o rundă de finanțare sau către un investitor privat”. În timp ce la Retros Gallery a prevăzut o investiție în marketing pentru expansiune și logistică de 100.000 de euro, „Room 12 va deveni profitabil în 2024” și nu necesită finanțare. De altfel, cu Room 12, antreprenoarea speră să ajungă la un profit de 500.000 de euro în 2025, în timp ce pentru Retros Gallery vrea să dubleze cifra de afaceri prin expansiune internațională.

Cele mai citite știri

Exit mobile version