Transporturi
Vardie (APIA): Înmatriculările de autoturisme full electrice s- au diminuat cu 37%; înjumătăţirea voucherului la „Rabla”, o lovitură crâncenă
Înmatriculările de autoturisme au crescut, în România, cu 6% în primele nouă luni ale acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, marjă în care maşinile full electrice au înregistrat o diminuare de 37%, conform datelor prezentate, marţi, într-o conferinţă de presă, de către Dan Vardie, preşedintele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile din România (APIA).
„În primele nouă luni ale anului suntem la un plus de 6% în privinţa înmatriculărilor, ceea ce e foarte bine faţă de ce se întâmplă în Europa şi în lume. La autoturisme comerciale avem o creştere de aproape 4%, iar la vehiculele comerciale un salt de 27,5%. Pe motorizări, la electrificate au fost înmatriculate 27.144 de unităţi, în creştere cu 5,5%, la nouă luni faţă de aceeaşi perioadă din 2023”, a subliniat Vardie.
Potrivit sursei citate, motorizările pe benzină au raportat o creştere de 1%, de la un an la altul, până la 67.789 de unităţi, în timp ce maşinile diesel au consemnat 17.003 de unităţi noi înmatriculate (+16,8%).
În ceea ce priveşte autoturismele full electrice, scăderea a fost de 37%, pe primele nouă luni din 2024 (la 7.331 de unităţi), considerată de către şeful APIA drept una „dramatică” fiind cea mai mare scădere din Europa.
Însă la plug-in hybrid există un plus de 13% (4,533 de unităţi), iar la full hybrid s-a consemnat un salt de 53%, până la 15.280 de unităţi
„Tot ce reprezintă soluţii cu mai puţină poluare, noi credem că este mai bine. Suntem în aceeaşi ecuaţie complicată şi, din păcate, ultimele luni au adâncit această ecuaţie. Vobim despre cea mai puternică lovitură care a fost înjumătăţirea programelor „Rabla”. A fost o lovitură crâncenă. Ne place, nu place, sau îi place sau nu ministrului Mediului, înjumătăţirea programului „Rabla” a avut un efect nedorit şi nu e deloc o întâmplare”, a explicat Dan Vardie.
O analiză România versus Europa relevă faptul că, în primele opt luni ale acestui an (cele mai noi date existente la nivel comparativ), faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, pe plan naţional înmatriculările de autoturisme au crescut cu 5,8%, în timp ce, în Europa, majorarea a fost de doar 1,7%.
Totodată, la autoturismele electrice, în România s-a consemnat o diminuare de 35% a înmatriculărilor (6.800 de unităţi), iar Europa se află la un minus 5,5% (circa 1,2 milioane de unităţi).
În acelaşi timp, pe segmentul full hybrid, în primele opt luni din acest an, faţă de intervalul similar din 2023, în ţara noastră au fost înmatriculate 4.170 de unităţi (+14,5%), comparativ cu Europa, unde s-a raportat o scădere de 1,7%, până la 618.883 de unităţi.
Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile este o organizaţie non-profit, înfiinţată în anul 1994, membră a Organizaţiei Mondiale a Constructorilor de Automobile – OICA, din 1996.
APIA este organizatorul unor evenimente publice pe piaţa autohtonă şi anume Salonul Internaţional Auto Bucureşti – SIAB şi Forumul Mobilităţii Sustenabile – FMS.