Energie
Veniturile din petrol și gaze la bugetul Rusiei au scăzut cu 24% în 2025
Veniturile din petrol și gaze la bugetul federal al Rusiei au scăzut cu 24% în 2025, ajungând la cel mai scăzut nivel de după 2020, pe măsură ce cotațiile la petrol au scăzut, iar rubla rusească s-a apreciat, arată datele Ministerului rus al Finanțelor, transmite Reuters
Veniturile din petrol și gaze reprezintă principala sursă de numerar pentru Kremlin, reprezentând un sfert din veniturile bugetului federal, care au fost afectate de cheltuielile masive pentru apărare și securitate, de când Rusia a început campania sa militară în Ucraina, în luna februarie 2022.
Ministerul rus al Finanțelor a raportat că veniturile din petrol și gaze au scăzut anul trecut până la 8.480 miliarde ruble (108,03 miliarde de dolari), de la 11.130 miliarde de ruble în 2024. Anul trecut, prețurile la petrol au scăzut cu peste 18% – cea mai abruptă scădere anuală din 2020 – pe fondul îngrijorărilor crescânde privind supraoferta.
Veniturile din petrol și gaze au fost, de asemenea, mai mici decât cele 8.650 miliarde de ruble preconizate de Ministerul Finanțelor în estimările sale revizuite în jos, de la o prognoză inițială de 10.940 miliarde de ruble pentru 2025.
Ultima dată când veniturile Rusiei din vânzările de petrol și gaze au atins astfel de niveluri a fost în anul 2020, când, pe fondul pandemiei de COVID-19 și al prăbușirii pieței petroliere, au scăzut până la 5.240 miliarde ruble.
Ucraina și susținătorii săi occidentali au declarat în repetate rânduri că vor să reducă veniturile Rusiei din petrol, pentru a forța al doilea mare exportator de petrol din lume să pună capăt războiului din Ucraina.
În luna decembrie 2025, veniturile Rusiei din petrol și gaze au scăzut la 447,8 miliarde de ruble, de la 790,2 miliarde de ruble în aceeași lună din 2024 și 530,9 miliarde de ruble în luna noiembrie 2025.