Actualitate

Veniturile Pepco cresc, după deschiderea unui număr record de magazine

Posted on

Foto: iStock

Pepco Group, care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, a raportat joi o creştere de 12,5% a veniturilor în perioada iulie-septembrie 2023, la 1,44 miliarde de euro (1,53 miliarde de dolari) la rate constante de schimb, transmit Reuters şi site-ul rte.ie.

În perioada iulie-septembrie 2023, grupul listat la Bursa de la Varşovia a deschis 343 de noi magazine, un nivel record, ajungând la 668 de unităţi noi în acest an. Grupul vrea ca pe termen lung să ajungă la 20.000 de magazine.

Pepco a reiterat că se aşteaptă în 2023 ca profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) să fie de aproximativ 750 milioane de euro, la rate constante de schimb, faţă de 731 milioane de euro în 2022.

În 29 septembrie, Pepco a înrăutăţit estimările de profit, pentru a doua oară în mai puţin de trei săptămâni, din cauza mediului comercial „din ce în ce mai dificil” pe pieţele sale de bază din Europa Centrală şi de Est (CEE). Totuşi, grupul încă este în grafic pentru a raporta cel mai ridicat EBITDA înregistrat vreodată.

„Performanţa grupului în ultimul an a fost mixtă, pe fondul condiţiilor dificile de pe piaţă. Am deschis un număr record de magazine şi am raportat o creştere solidă a veniturilor”, a afirmat preşedintele executiv Andy Bond.

Acesta a adăugat: „Mediul comercial s-a deteriorat în ultimele trimestre pe pieţele Pepco, în special în CEE, unde s-au înregistrat vânzări mai scăzute, costuri mai ridicate şi marje mai reduse de profit. Aceste evoluţii au dus la reducerea nivelului de profitabilitate pe pieţele noastre de bază şi lucrăm la remedierea acestor dificultăţi”.

Colecţia de toamnă/iarnă a Pepco a ajuns în magazine într-o perioadă în care se înregistrau temperaturi ridicate în Polonia şi în ţările din jur, ceea ce a avut ca rezultat reducerea cererii din partea clienţilor.

Veniturile la magazinele deschise de peste un an au crescut în perioada iulie-septembrie 2023 cu 0,2%.

Compania a avut o evoluţie bună într-o perioadă în care consumatorii sunt afectaţi de inflaţia ridicată şi de criza energiei, dar în iulie a avertizat că vânzările au început să încetinească.

În cinci ani, Pepco se aşteaptă să ajungă la EBITDA de un miliard de euro.

Cele mai citite știri

Exit mobile version