Energie

Verchere, OMV Petrom: Ne menţinem angajamentul de a realiza o reducere cu 30 % a intensităţii carbonului din operaţiunile noastre, până în 2030

Posted on

OMV Petrom a continuat să-şi scadă emisiile şi îşi menţine angajamentul de a realiza o reducere cu 30% a intensităţii carbonului din operaţiunile sale până în 2030, faţă de nivelul din 2019, a afirmat Christina Verchere, director general al OMV Petrom.

Potrivit unui comunicat, OMV Petrom a publicat Raportul de Sustenabilitate pentru 2023, care oferă o imagine de ansamblu realizărilor şi proiectelor companiei în domeniul economic, mediu şi social, precum şi a angajamentelor şi progreselor sale în direcţia dezvoltării durabile.

„Sustenabilitatea este pe deplin integrată în Strategia noastră 2030. În 2023 am progresat semnificativ cu implementarea strategiei, în tranziţia spre un model de afaceri cu emisii reduse de carbon, cu realizări importante în domeniul energiei regenerabile şi mobilităţii electrice. De asemenea, am intrat în faza de dezvoltare a proiectului Neptun Deep, care este esenţial pentru a asigura o tranziţie lină către o economie cu emisii reduse de carbon. Am continuat să ne reducem emisiile şi ne menţinem angajamentul de a realiza o reducere cu 30% a intensităţii carbonului din operaţiunile noastre până în 2030, faţă de nivelul din 2019”, a afirmat Verchere.

Conform raportului, s-au înregistrat progrese importante în tranziţia spre o afacere cu emisii reduse de carbon. Totodată, intensitatea emisiilor de carbon a scăzut cu 11%, iar a emisiilor de metan s-a diminuat cu 72% faţă de 2019.

„Cadrul de sustenabilitate se concentrează pe tranziţia către afaceri cu emisii reduse de carbon, derularea de operaţiuni responsabile, susţinerea oamenilor şi a comunităţilor, precum şi pe valorificarea inovaţiei şi digitalizării. OMV Petrom susţine Acordul de la Paris privind schimbările climatice şi contribuie la Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU”, se precizează în comunicat.

Printre aspectele cheie din Raportul de Sustenabilitate OMV Petrom 2023 se află portofoliul de peste 1 GW de proiecte de energie regenerabilă în România, inclusiv prin parteneriate, şi 270 de staţii de reîncărcare instalate în reţeaua regională a companiei.

În raport se mai face referire la „emisiile Scop 1-3” care au fost reduse cu aproximativ 9% faţă de 2019, cu arderea la faclă şi ventilarea reduse cu 61%. Totodată, rata de recuperare a tuturor deşeurilor a crescut la 82% şi peste 6.700 de angajaţi au fost incluşi în campanii de screening medical.

Conform documentului, s-au acordat în medie 33 de ore de instruire profesională per angajat, iar ponderea femeilor cu funcţii de conducere este de 30%.

Pe de altă parte, creşterea economică este susţinută prin încurajarea achiziţiilor locale, 90% din cheltuieli fiind cu furnizorii locali.

Potrivit raportului, OMV Petrom a făcut eforturi continue pentru un impact pozitiv asupra comunităţilor locale şi pentru a susţine proiecte naţionale. Astfel, peste 40 de milioane de euro au fost cheltuiţi pentru proiecte sociale, cu aproximativ 850.000 de beneficiari.

„Ca urmare a eforturilor pentru o transformare sustenabilă, managementul sustenabilităţii din OMV Petrom a continuat să fie evaluat ca fiind puternic. Compania a fost inclusă în seria de indici FTSE4Good pe baza practicilor solide de mediu, societale şi de guvernanţă dovedite. OMV Petrom a fost din nou prezentă pe lista celor mai bine cotate companii din perspectiva ESG din 2023 a Sustainalytics şi a primit statutul de Furnizor Silver de la EcoVadis”, se menţionează în document.

Raportul de Sustenabilitate OMV Petrom a fost elaborat în conformitate cu standardele Global Reporting Initiative (GRI) 2021.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 41 milioane bep în 2023. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care, la sfârşitul anului 2023, acţionarii români deţin peste 43% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 22,5% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 5,6% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

OMV Petrom este unul dintre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat, cu circa 42 miliarde de euro reprezentând taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2023. În aceeaşi perioadă, compania a investit aproximativ 18 miliarde de euro.

Cele mai citite știri

Exit mobile version