Actualitate

Vicepreşedinte Banca Mondială: România a luat nişte decizii dure, dar dificile pentru a stabiliza finanţele publice

Posted on

Vicepreşedintele pentru Europa şi Asia Centrală în cadrul Băncii Mondiale, Antonella Bassani, a afirmat că România a luat nişte decizii dure, dar dificile pentru stabilizarea finanţelor publice şi a menţionat că rezultatele se văd deoarece deficitul a scăzut la aproape 6% din PIB, de la 9,3% în 2024, sub ţinta agreată cu Uniunea Europeană. Antonella Bassani a adăugat că au fost echilibrate cheltuielile, reformele structurale fiind realizate în paralel.

Antonella Bassani a participat, marţi, la dezbaterea ”România: creştere economică bazată pe competitivitate”, organizată de Guvernul României în parteneriat cu Grupul Băncii Mondiale.

”România a oferit una dintre cele mai impresionante poveşti de convergenţă din România. Veniturile pe cap de locuitor au crescut de la 30% media europeană la aproape 80% în termeni de putere de cumpărare. Sunt puţine ţări care au avansat atât de repede trecând de la margine către centrul economic european. Şi sunt puţine ţări care au reuşit să scapă de această capcană a venitului mediu. România a reuşit să le facă pe ambele şi suntem mândri că am însoţit România în această călătorie. O călătorie de succes. Dar în acelaşi timp este un punct de cotitură pentru ţară. Modelul de creştere din România, care a deservit atât de bine ţara, resimte acum provocări reprezentate de contextul fragmentat, de încetinirea structurilor în cadrul economiilor europene şi tendinţele demografice care pun presiune pe modelul de creştere actual”, a declarat Antonella Bassani.

Ea a subliniat că pentru a restimula competitivitatea şi creşterea creativă România trebuie să pornească un nou ciclu de creştere care implică investiţii, infuzie de noi idei, tehnologie şi inovaţie.

Vicepreşedintele Băncii Mondiale a afirmat că măsurile luate de România pentru stabilizarea finanţelor publice dau rezultate.

”România a luat nişte decizii dure, dar dificile pentru a stabiliza finanţele publice şi pentru programul de consolidare fiscală. Aceşti paşi deja dau rezultate. Deficitul fiscal a scăzut la aproape 6% din PIB în 2026, scăzând de la 9,3% în 2024, sub ţinta agreată cu Uniunea Europeană. Calitatea ajustărilor fiscale contează la fel de mult ca amploarea acestora. Cheltuielile au fost echilibrate, favorizând investiţiile productive, în timp ce reformele structurale au fost realizate în paralel. Aceste direcţii sunt acele lucruri spre care indică şi Banca Mondială în activitatea sa analitică şi de asistenţă”, a mai afirmat Antonella Bassani.

Ea a precizat că pachetul de redresare ajută ţara noastră să rămână o destinaţie pentru investiţii private de valoare ridicată.

”Pachetul de redresare este menit să ne asigurăm că România continuă să fie o destinaţie pentru investiţii private de valoare ridicată, păstrând costurile de împrumut scăzute. Spunem că un zgârie-nori are nevoie de o fundaţie solidă şi considerăm că consolidarea fiscală din România este o fundaţie solidă în raport cu care România poate să continue să-şi construiască propriul zgârie nori”, a menţionat Antonella Bassani.

Cele mai citite știri

Exit mobile version