Transporturi

Volkswagen se așteaptă la continuarea dificultăților de pe piața auto chineză

Posted on

Volkswagen AG se așteaptă la continuarea slăbiciunii pieței auto chineze în ultimele luni din acest an și nu anticipează o redresare care să modifice nivelul pierderilor pe care aceasta le-a înregistrat, transmite DPA.

China, cea mai mare piață auto din lume, este sub o presiune crescută, a apreciat la Beijing grupul german.

Volkswagen AG, cel mai mare producător auto european, a informat, fără a da detalii suplimentare, că se așteaptă ca piața globală pentru vehicule noi să scadă sub 21 milioane de unități și își va ajusta planurile în funcție de aceste evoluții.

Precizările Volkswagen vin după publicarea datelor Asociației Producătorilor Chinezi de Autoturisme (CPCA), care arată o scădere în ritm anual de 19,5% a vânzărilor de vehicule în primele cinci luni din 2026, pe fondul reducerii subvențiilor, al majorării prețurilor la combustibili și al războiului prețurilor, fabricile fiind afectate de scăderea încrederii consumatorilor și reducerea generală a cererii.

În pofida mediului economic dificil, vânzările Volkswagen de vehicule electrice alimentate de baterii continuă să crească semnificativ.

Ajustările strategice și lansarea de modele electrice și hibride plug-in fac ca VW să fie bine poziționat pentru a face față turbulențelor de pe piață, a dat asigurări grupul german.

În martie, producătorul auto ceh Skoda, deținut de Volkswagen AG, a anunțat că se va retrage din China până la mijlocul anului viitor, deoarece nu a reușit să țină pasul cu trecerea rapidă la vehicule electrice din regiune.

După ce ani de zile a fost cea mai mare piață a Skoda, cu livrări de peste 300.000 de unități în perioada 2016 – 2018, vânzările în China au scăzut la doar 15.000 de unități anul trecut, în condițiile în care producătorii auto străini se confruntă cu o concurență acerbă din partea mărcilor locale.

‘Compania va continua să vândă modele Skoda pe piața chineză în colaborare cu partenerii regionali până la mijlocul anului viitor’, a informat miercuri producătorul auto, într-un comunicat.

Conform repoziționării strategice, Skoda intenționează să se concentreze pe consolidarea mărcii în Asia de Sud-Est, unde a înregistrat creșteri ale vânzărilor în 2025.

Volkswagen s-a confruntat cu câțiva ani dificili în China, unde vânzările mărcilor locale BYD și Geely le-au depășit pe cele ale grupului german, încheind anii de dominație ai producătorilor auto străini care nu reușesc să țină ritmul pe o piață dominată de EV.

În China, o piață majoră pentru Volkswagen, vânzările au scăzut anul trecut cu aproximativ 8%, la 2,69 milioane de vehicule, pe fondul intensificării concurenței din partea producătorilor auto interni. De asemenea, vânzările în America de Nord au înregistrat un declin de 10,4% anul trecut, din cauza taxelor vamale impuse de președintele Donald Trump.

În schimb, Volkswagen AG a raportat o creștere a vânzărilor de 3,8% în Europa, la 3,38 milioane de vehicule. În America de Sud, creșterea a fost chiar mai solidă, de 11,6%, la 663.000 unități.

Cele mai citite știri

Exit mobile version