Actualitate
Vrancea: Tăierile ilegale de masă lemnoasă s-au redus cu peste 80% după apariţia SUMAL 2.0
Tăierile ilegale s-au redus cu peste 80% prin aplicarea sistemului SUMAL 2.0 privind trasabilitatea masei lemnoase, iar noul sistem 3.0 se anunţă a fi şi mai performant, potrivit reprezentanţilor Gărzii Forestiere Focşani.
„Anul trecut, Garda Forestieră Focşani a efectuat, la nivelul judeţului Vrancea, circa 600 de controale care au vizat respectarea regimului silvic, au fost efectuate 12 sesizări penale, fiind înregistrate aproximativ 400 de contravenţii cu o valoare de 824.000 lei. De asemenea, au fost confiscaţi fizic 700 de metri cubi de material lemnos, iar volumul arborilor tăiaţi ilegal a fost de circa 218 metru cubi. Comparativ cu anul 2022, aceste valori au mai scăzut, în primul rând pe aplicarea sistemului SUMAL 2.0, la fel şi infracţionalitatea şi numărul de contravenţii. Dar tăierile ilegale s-au redus cu peste 80% prin aplicarea sistemului Sumal 2.0 privind trasabilitatea masei lemnoase, iar acum este în dezbatere publică SUMAL 3.0, care va fi mult mai eficient decât precedentul”, a declarat, pentru AGERPRES, inspector şef al Gărzii Forestiere Focşani, Virgil Anton.
Cele mai dese contravenţii din ultima perioadă sunt greşelile de introducere a datelor în SUMAL, fie că este vorba de cantităţi, locaţie sau alte date.
„Activitatea noastră, a Gărzii Forestiere Vrancea este de implementare, monitorizare şi apoi control. Majoritatea activităţilor noastre sunt acţiuni cu poliţia, mai ales pe depozite şi circulaţia materialului lemnos. În ultima perioadă, cele mai dese contravenţii pe sistemul SUMAL 2.0 ar fi corecturile care se fac în sistem. Ori se greşeşte un aviz, se trece greşit data, volumul. Avem doi colegi care sunt doar pe corecturi şi verificări de SUMAL, avize, acte de punere în valoare sau altele. Nu ştim dacă aceste greşeli sunt voite sau involuntare dar, de regulă, dacă avem un operator economic cu mai multe greşeli într-o anumită perioadă, mergem şi facem verificări şi la teren. La momentul acesta ne desfăşurăm activitatea cu circa 55-60% din personal, dar încercăm să ne descurcăm cu această schemă de personal cumva subdimensionată”, a precizat Virgil Anton.
La nivelul judeţului Vrancea, fondul silvic ocupă o suprafaţă de circa 183.000 hectare, din care mai bine de două treimi păduri private. Ultimele suprafeţe de circa 4.000 de hectare, situate în zona Panciu, Valea Caregnei şi zona Dumitreşti, urmează a fi preluate în pază până la finalul anului în curs.
Suprafaţa totală a fondului forestier din judeţele aflate în raza de activitate a Gărzii Forestiere Focşani este de 587.869 hectare, din care 322.248 hectare fond forestier proprietate publică de stat şi restul privat.