Business
WhatsApp a ales echipa de Formula 1 Mercedes pentru prima sa sponsorizare în domeniul sportului
WhatsApp a ales echipa de Formula 1 Mercedes pentru prima sa sponsorizare în domeniul sportului, un acord multianual care le va oferi celor care urmăresc echipa de opt ori campioană mondială conţinut exclusiv şi actualizări din timpul cursei prin intermediul serviciului de mesagerie privată deţinut de Meta, informează AP.
Acordul anunţat vineri este primul de acest fel pentru WhatsApp, care conectează peste două miliarde de persoane la nivel global şi este foarte utilizat în afara Statelor Unite. În timp ce americanii tind să folosească iMessage prin intermediul telefoanelor lor Apple, WhatsApp este utilizat mai peste tot în restul lumii şi devenise principalul instrument de comunicare pentru echipa Mercedes.
Directorul echipei, Toto Wolff, a declarat pentru The Associated Press că nu este neobişnuit să primească mesaje în grupurile de discuţii WhatsApp de la membrii consiliului de administraţie al Mercedes care pun la îndoială strategia în timpul curselor.
„Încerc să întorc telefonul cu susul în jos pentru a nu-i vedea pe membrii consiliului de administraţie trimiţându-mi mesaje: „La ce naiba se gândeşte departamentul de strategie?””. a declarat Wolff pentru AP. „Este destul de amuzant. Uneori”.
Parteneriatul va evidenţia noua funcţie de difuzare WhatsApp Channels, pe care Mercedes a început să o folosească în septembrie. Echipa a adunat 656.000 de urmăritori înainte de Marele Premiu din Las Vegas.
„Am fost uimiţi de modul în care echipa Mercedes se bazează pe WhatsApp pentru a menţine organizaţia în funcţiune”, a declarat Will Cathcart, şeful WhatsApp. „Sunt mândru că vom lucra împreună pentru a dezvălui modul în care WhatsApp aduce echipa lor împreună şi fanii mai aproape de acţiune.”
Funcţia de difuzare permite celor de la Mercedes să împărtăşească experienţe şi informaţii din spatele scenei, actualizări din timpul cursei şi conţinut care îi pune în evidenţă pe piloţii Lewis Hamilton şi George Russell şi care nu poate fi găsit în altă parte.
Canalul de difuzare permite reacţii la postări, dar nu există posibilitatea de comentarii.
Pentru Mercedes, Wolff consideră că WhatsApp este de nepreţuit.
El a spus că poate trece o zi întreagă fără să vorbească cu un singur membru al echipei, deoarece poate comunica cu întreaga companie prin intermediul canalelor WhatsApp. Este, de asemenea, principala sa linie de comunicare cu doi dintre copiii săi, care sunt studenţi în California.