Transporturi
Wizz Air a inaugurat două noi rute din București
Wizz Air a inaugurat luni o nouă rută, zburând de la Bucureşti la Salonic, şi a reluat operaţiunile de la Craiova către Dortmund, iar duminică a lansat un nou zbor, din Capitală către Tirana, informează compania.
Potrivit unui comunicat remis luni AGERPRES, începând cu 29 octombrie, călătorii români zboară direct de la Bucureşti către Tirana în zilele de miercuri, joi, sâmbătă şi duminică, la bordul aeronavelor moderne şi sustenabile ale companiei aeriene.
În plus, începând cu data de 30 octombrie, zborurile spre Salonic vor fi disponibile în fiecare luni şi vineri.
Tot în data de 30 octombrie, s-a redeschis şi ruta care leagă Craiova de Dortmund, cu zboruri programate în zilele de luni şi vineri.
„Suntem încântaţi să includem Craiova ca a noua destinaţie românească în reţeaua de rute a Aeroportului Dortmund. În strânsă cooperare cu Wizz Air, oferim pasagerilor noştri o gamă variată de opţiuni de călătorie, cererea mare subliniind popularitatea acestora. Introducerea noii destinaţii vine ca răspuns la preferinţele clienţilor şi diversifică şi mai mult gama noastră de destinaţii, promovând schimbul cultural cu oraşul vibrant al Craiovei”, a declarat Guido Miletic, directorul general al departamentului de Servicii Aeroportuare şi Marketing din cadrul Aeroportului Dortmund.
Biletele sunt disponibile pe wizzair.com şi prin intermediul aplicaţiei WIZZ pentru mobil.
„Porneşte într-o călătorie spre Salonic, un oraş încărcat de istorie antică şi cu un rol esenţial în Imperiul Bizantin. Vei găsi aici o îmbinare perfectă de istorie, natură şi cultură, care invită la explorare pe tot parcursul anului. Zboară spre Tirana, unde fiecare moment promite noi amintiri. Fie că este vorba despre un city-break rapid sau de o escapadă mai lungă, Tirana are de toate. Cu localnici primitori, o viaţă de noapte vibrantă şi o mulţime de atracţii, oraşul te întâmpină cu braţele deschise”, se spune în comunicat.
Dortmund, un oraş cunoscut pentru patrimoniul său cultural bogat şi peisajele captivante, îi invită pe călători să-i descopere farmecul unic. De la peisaje pitoreşti, la un stil de viaţă urban dinamic, Dortmund oferă momente minunate care aşteaptă să fie descoperite, mai spune compania.
„Suntem încântaţi să sărbătorim aceste trei zboruri inaugurale din România într-un interval de timp atât de scurt. Prin intermediul noilor rute, oferim zboruri directe la preţuri reduse spre unele dintre cele mai interesante opţiuni de vacanţă şi destinaţii de city-break din Europa. Vom continua să inovăm şi să ducem mai departe zborurile low-cost sustenabile, în beneficiul pasagerilor români, şi sperăm să ne vedem curând pe unul dintre zborurile noastre”, a afirmat, la rândul ei, Valeria Bragarenco, Corporate Communications Manager la Wizz Air.
Wizz Air, compania aeriană ultra-low-cost cu cea mai rapidă creştere din Europa, operează o flotă de 189 de aeronave Airbus A320 şi A321. O echipă de profesionişti în aviaţie asigură servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 51,1 milioane de pasageri în anul financiar F23, care s-a încheiat pe 31 martie 2023. Wizz Air este listată la Bursa de Valori din Londra cu abrevierea WIZZ.
Toate zborurile Wizz Air sunt operate cu aeronave Airbus A320 cu 180 de locuri, A320neo cu 186 de locuri, A321 cu 230 locuri şi aeronave Airbus A321neo cu 239 locuri.