Actualitate

Wizz Air anulează toate zborurile către şi dinspre Tel Aviv

Posted on

Foto: iStock

Compania aeriană Wizz Air anunţă, duminică seară, că anulează toate cursele către şi dinspre Tel Aviv, până la o notificare ulterioară, din cauza situaţiei de securitate din zonă.

Ca urmare a escaladării conflictului din Israel, am anulat zborurile către şi dinspre Tel Aviv până la o notificare ulterioară. Wizz Air îi contactează direct pe pasagerii afectaţi, prin e-mail sau SMS, şi le oferă opţiuni pentru reprogramare sau rambursare, precum şi pentru cazare”, a transmis, duminică seară, compania, într-un comunicat de rpesă.

Compania recomandă pasagerilor care şi-au rezervat biletele prin agenţii de turism sau platforme online să apeleze la acestea pentru modificări ale rezervărilor.

”Continuăm să monitorizăm situaţia îndeaproape şi suntem în legătură cu autorităţile relevante. Wizz Air îşi cere scuze pentru orice inconvenient, subliniind că siguranţa şi securitatea pasagerilor, echipajelor şi aeronavelor rămân prioritatea sa numărul unu”, au mai transmis oficialii companiei.

Cele mai citite știri

Exit mobile version