Business

Wizz Air va anula unele zboruri, de la 1 septembrie, în urma unor verificări în avans ale motoarelor GTF

Posted on

Wizz Air va anula unele zboruri, începând din luna septembrie, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, au anunţat miercuri reprezentanţii companiei aeriene.

„Wizz Air confirmă că, din cauza verificărilor în avans ale unor motoare GTF, solicitate de Pratt & Whitney, a fost nevoită să facă ajustări în cadrul reţelei sale, rezultând în anularea unor zboruri, începând din luna septembrie. Compania aeriană confirmă că nicio rută din România nu a fost suspendată permanent ca urmare a acestor inspecţii ale motoarelor”, susţin sursele citate.

Pasagerii de pe zborurile afectate au fost deja notificaţi şi li s-a oferit un program alternativ de zbor, opţiunea rambursării complete prin metoda iniţială de plată sau rambursarea a 120% din tariful iniţial achitat în credit de companie pentru rezervări viitoare.

În cazul în care o rezervare a fost efectuată printr-o agenţie de turism, fie ea şi online, compania aeriană le recomandă pasagerilor să contacteze agenţia care deţine rezervarea, pentru a face modificările necesare.

Wizz Air recomandă, de asemenea, verificarea folder-ului de spam în privinţa e-mailurilor referitoare la posibilele modificări de program.

„Wizz Air îşi cere scuze pentru neplăcerile cauzate de acest eveniment neplanificat, aflat în afara controlului nostru, însă siguranţa şi securitatea pasagerilor, a echipajului şi a aeronavelor este prioritatea noastră”, au mai spus reprezentanţii companiei aeriene.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite știri

Exit mobile version