Actualitate
XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale, a realizat venituri de 217,6 milioane euro în prima jumătate a anului, în creştere cu 20%
XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale, anunţă venituri record de 217,6 milioane euro înregistrate în prima jumătate a anului, o creştere cu 20% faţă de semestrul 1 2023. Profitul net s-a ridicat la 107,4 milioane euro, comparativ cu 91,3 milioane euro înregistrat cu un an înainte.
”XTB, companie de tranzacţionare pe bursele internaţionale, anunţă venituri record de 217,6 milioane euro înregistrate în prima jumătate a anului 2024, o creştere cu 20% faţă de S1 2023, în ciuda costurilor de marketing şi de personal, mult mai ridicate din ultimele luni. În acelaşi timp, compania a depăşit obiectivul de clienţi noi, fiind atins un număr de 232.300 de investitori noi, ceea ce înseamnă o creştere de aproape 39%”, anunţă XTB.
În ceea ce priveşte profitul net, acesta s-a ridicat la 107,4 milioane euro, comparativ cu 91,3 milioane euro, profit înregistrat cu un an înainte.
Costurile s-au majorat cu 21,1 milioane eur, ajungând la 95,2 milioane euro în prima jumătate a anului.
Creşterea costurilor este legată de dezvoltarea dinamică a societăţii şi rezultă, în principal, din majorarea cheltuielilor de marketing, a costurilor privind angajaţii şi din comisioanele plătite furnizorilor de servicii de plată.
Analizând veniturile XTB în funcţie de clasele de instrumente, se poate observa că cea mai profitabilă clasă de active a fost cea a CFD-urilor bazate pe mărfuri (contractele pentru diferenţă) – acestea reprezintă 48,2% din structura veniturilor (faţă de 38,5% în prima jumătate a anului 2023). Performanţa este o consecinţă, printre altele, a profitabilităţii ridicate a instrumentelor CFD bazate pe aur, gaze naturale şi cacao.
A doua cea mai profitabilă clasă de active a fost reprezentată de instrumentele CFD bazate pe indici, a căror pondere în structura veniturilor a ajuns la 37,2% (faţă de 51,8% cu un an înainte). Aceasta este o consecinţă a profitabilităţii bazate pe indicele american US 100, indicele german DAX (DE40) sau indicele american US 500.
Veniturile aferente instrumentelor CFD bazate pe valute au reprezentat 10,3% din totalul veniturilor, faţă de 7,7% cu un an înainte. Cele mai profitabile instrumente financiare din această clasă au fost instrumentele CFD bazate pe criptomoneda Bitcoin, perechea valutară USDJPY şi criptomoneda Ethereum.
„Prima jumătate a anului este record în multe privinţe. În 6 luni din acest an, am generat venituri mai mari decât în întregul 2020 sau 2021, ceea ce arată amploarea dezvoltării XTB din ultimii ani. Aceasta este dovada că modelul nostru de afaceri funcţionează ca o maşină bine unsă, permiţând companiei să genereze rezultate repetabile, în creştere”, declară Paweł Szejko, director financiar şi membru al Consiliului de administraţie al XTB.
XTB a înregistrat 232.300 de clienţi noi, adică semnificativ peste obiectivul trimestrial, care presupunea o creştere de 65-90.000 de investitori. La sfârşitul lunii iunie, un total de 1,11 milioane de clienţi au utilizat platforma de investiţii şi aplicaţia mobilă XTB, cu mult peste numărul de anul trecut, de 762.600.
Numărul clienţilor activi a crescut, de asemenea, în mod semnificativ – în prima jumătate a anului, acesta s-a ridicat la 462.700 faţă de 307.500 la sfârşitul primului semestru din 2023.
Acest lucru a dus la creşterea volumului tranzacţiilor clienţilor cu instrumente CFD exprimate în loturi – în prima jumătate a anului 2024, acesta a crescut la 3,93 milioane de tranzacţii faţă de 3,61 milioane în aceeaşi perioadă a anului 2023 (o creştere de 8,7%). Profitabilitatea pe lot în prima jumătate a anului 2024 a crescut cu 11,1% şi s-a ridicat la 55 EUR.
„Suntem deosebit de încântaţi de creşterea cu 50% a numărului de clienţi activi – aceasta este dovada că interesul pentru investiţii, atât pasive, cât şi active, este în continuă creştere. Acesta este un pronostic bun pentru noi, în contextul lansării planificate a produselor de pensii la sfârşitul anului”, adaugă Paweł Szejko.
XTB continuă transformarea dintr-un broker CFD într-o aplicaţie universală de investiţii care va deveni, în cele din urmă, principala alegere a clienţilor din Europa. Compania oferă modalităţi eficiente de tranzacţionare, investiţie şi economisire, dar şi acces imediat la bani.
Aproape 80% din clienţii noi încep să investească prin achiziţionarea de acţiuni, ETF-uri sau prin crearea propriilor planuri de investiţii.
După ce XTB a oferit clienţilor săi dobândă pentru fondurile lor libere, valoarea depozitelor nete a crescut cu 118% şi a ajuns la 0,88 miliarde euro la sfârşitul primului semestru din 2024, faţă de 0,40 miliarde euro cu un an înainte.
XTB se concentrează, în prezent, pe extinderea ofertei de produse. Începând cu sfârşitul lunii septembrie, investitorii pasivi vor putea investi în obligaţiuni de trezorerie şi corporative emise de ţări precum Polonia, SUA şi Germania, precum şi de companii globale bine stabilite cu un rating relativ stabil (de la AAA la BBB-). Mecanismul de investiţii fracţionate va permite investitorilor să achiziţioneze obligaţiuni în cantităţi mai mici.
Mai târziu, în al treilea şi al patrulea trimestru al anului 2024 este planificat debutul unui produs aşteptat de investitori – conturile IKE, fiind analizată introducerea acestora şi în România. În paralel, datorită interesului crescut pentru investiţiile pe termen lung, oferta de produse de pensii va fi dezvoltată şi pe alte pieţe, inclusiv pe cea din ţara noastră.
”Sfârşitul anului va fi unul intens în ceea ce priveşte noile produse lansate – oferta va include un portofel virtual cu un card multi-valută, care va permite clienţilor să utilizeze aplicaţia mobilă XTB pentru a efectua plăţi şi transferuri, tranzacţii cu cardul şi schimb valutar”, mai arată grupul.
În 2025 şi în anii următori, XTB intenţionează să îşi extindă în continuare oferta de produse. De asemenea, XTB lucrează intens la obţinerea licenţelor şi autorizaţiilor necesare şi la pregătirea infrastructurii tehnologice pentru începerea operaţiunilor în Brazilia şi Indonezia.
Conform planului, la începutul anului 2025 va fi posibilă începerea operaţiunilor XTB în Indonezia. În prezent, compania este în curs de obţinere a unei licenţe în Brazilia, proces care ar putea fi încheiat, conform procedurilor, până în 2025.