Analize
XTB: După ce a crescut prețurile, fenomenul Taylor Swift ar putea influența și alegerile din SUA
Presa internațională a speculat intens pe tema impactului inflaționist al concertelor susținute de Taylor Swift, cea mai mare vedetă pop din lume, însă popularitatea ei ar putea influența chiar și rezultatul alegerilor din SUA, arată analiștii XTB, companie de tranzacționare și investiții pe bursele internaționale.
Concertele lui Taylor Swift, care au atras zeci sau chiar sute de mii de fani pe stadioane, au provocat majorări drastice ale prețurilor la hoteluri, mâncare și chiar combustibil în orașele gazdă.
Cu toate acestea, se pare că vedeta pop ar putea avea un impact și mai mare asupra economiei americane și globale, prin prisma viitoarelor alegeri din Statele Unite. Vor asigura așa-numitele „Swifties” un al doilea mandat prezidențial pentru Joe Biden sau persuasiunea ei este limitată, având în vedere societatea destul de nehotărâtă?
Taylor Swift este o susținătoare asumată a democraților
Taylor Swift este una dintre cele mai recunoscute vedete din lume, având milioane de fani nu doar în SUA, ci și la nivel global. În acest moment, însă, fanii ei americani contează cel mai mult, care par a fi un electorat foarte important pentru Partidul Democrat, subliniază analiștii XTB.
Spre deosebire de majoritatea artiștilor, Swift nu-și ascunde preferințele politice și susține „fără perdea” candidații din Partidul Democrat. Pe lângă faptul că l-a susținut pe Biden în 2020, ea și-a încurajat fanii să voteze la alegerile primare prezidențiale din 5 martie.
Deși până acum, a afirmat faptul că votează pentru cei care îi reprezintă cel mai bine, preferințele ei sunt binecunoscute. Cântăreața are un număr masiv de urmăritori pe Instagram – mulți sunt cetățeni americani, iar majoritatea dintre ei votează pentru Partidul Democrat. Așadar, câtă putere are vocea ei?
Fenomenul Swift ar putea influența alegătorii nehotărâți
Alegerile din SUA se desfășoară, în primul rând, în așa-numitele „swing states” (state unde numărul de alegători democrați și republicani este similar, iar voturile ar putea influența major rezultatul final), acolo unde numărul alegătorilor nehotărâți este în creștere. Mulți americani sunt, în prezent, nemulțumiți de politicile lui Joe Biden, dovadă fiind eșecul din Camera Reprezentanților, din timpul alegerilor de la jumătatea mandatului, în urma cărora republicanii au preluat majoritatea.
Pe de altă parte, alegătorii lui Trump și ai republicanilor sunt locuitori ai orașelor mai mici și nu fac parte din categoria celor care merg la un concert al lui Taylor Swift de mai multe ori pe an. Cu toate acestea, statisticile arată că de fiecare dată când artista încurajează votul, chiar și fără să susțină un anumit candidat, numărul de alegători crește cu zeci de mii. În unele situații, acești zeci de mii de votanți se dovedesc a fi decisivi, subliniază analiștii din cadrul XTB.
Desigur, mai este încă mult timp până la alegeri, iar în acest moment Swift doar încurajează votul și nu susține un anumit candidat. Cu toate acestea, cei mai mulți observatori se așteaptă la o mișcare similară cu cea din 2020, când artista l-a susținut în mod clar pe Joe Biden.
În plus, dacă partenerul ei, Travis Kelce, un cunoscut jucător NFL, ar susține indirect un candidat democrat, atunci Biden ar s-ar putea bucura nu doar de sprijinul femeilor tinere, ci și de cel al bărbaților care sunt fani ai fotbalului american.
Deși toate aceste ipoteze pot părea prea abstracte, statisticile merită analizate. Mai mult de jumătate dintre americani au o părere bună despre Taylor Swift. Potrivit unui sondaj realizat de YouGov pentru El Pais, aproximativ o treime dintre americani spun că apreciază muzica lui Swift, iar 6% s-au declarat fani „devotați”.
Deloc surprinzător este faptul că respondenții erau formați în special din femei tinere. Cu toate acestea, statisticile cheie sunt legate de orientările politice. Nu mai puțin de 49% dintre respondenți se declară fani sau cel puțin apreciază muzica lui Swift. În cazul Partidului Republican, acest procent este de 26%, iar pentru respondenții care se declară independenți este de 21%, arată analiștii XTB.
Fanii devotați în cazul Partidului Democrat reprezintă 10%, în timp ce în cazul republicanilor, procentul este de 6%. Deși aceste cifre nu par mari, sondajul mai indică faptul că, dacă Swift și-ar indica preferințele politice, până la 15% dintre fanii democrați și 4% dintre cei republicani ar ține cont de opinia cântăreței la votul din noiembrie.
Cum răspund bursele la fenomen?
În acest moment, piața nu pare să fie prea preocupată de alegerile prezidențiale, deși acestea pot avea un impact uriaș asupra situației din afara Statelor Unite. De asemenea, se pare că niciunul dintre candidați nu vine cu îmbunătățiri rapide pentru situația familiilor mai puțin înstărite din SUA.
Cu toate acestea, în ceea ce privește politica externă, vocea va conta. Biden susține NATO, dorește un sprijin suplimentar pentru Ucraina și menținerea statutului actual cu China. În schimb, Donald Trump nu pare a fi prea preocupat de situația din Ucraina, pune la îndoială sentimentul de apartenență la NATO și ar dori tarife comerciale mai mari cu China.
Cel mai recent sondaj realizat pentru Reuters de Ipsos arată un avans de 1 punct procentual pentru Biden în fața lui Trump, ceea ce este surprinzător, având în vedere nemulțumirea de care dă dovadă în ultima vreme publicul american.
Chiar și în aceste condiții, 12% dintre respondenți sunt indeciși, iar 11% spun că vor vota pentru un candidat independent. Lupta pentru aceste voturi va fi crucială, iar sprijinul lui Taylor Swift ar putea fi unul important. Deși a susținut democrații în trecut, cântăreața încă nu a dat nicio indicație clară cu privire la candidatul pe care îl va sprijini la alegerile din noiembrie, mai explică analiștii XTB.